MAE: Ucraina nu poate construi noile reactoare de la Hmelniţki fără a ţine cont de România

Ministerul român de Externe declară că autorităţile ucrainene nu pot trece la construcţia reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Hmelniţki fără a lua în considerare observaţiile părţii române cu privire la posibilul impact de mediu asupra teritoriului României.
Romania TV
24 sept. 2012, 14:14
MAE: Ucraina nu poate construi noile reactoare de la Hmelniţki fără a ţine cont de România

 „Procedura de consultare referitoare la posibilul impact transfrontalier al proiectului privind construirea blocurilor 3 şi 4 la centrala de la Hmelniţki, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Espoo, este în derulare. Partea ucraineană a transmis documentaţia de evaluare a impactului de mediu al proiectului. În prezent, este în curs de elaborare punctul de vedere al autorităţilor române competente cu privire la posibilul impact al extinderii centralei nucleare asupra teritoriului României. Autorităţile ucrainene nu pot trece la implementarea proiectului fără a lua în considerare eventualele observaţii ale părţii române”, afirmă MAE român într-o precizare transmisă luni MEDIAFAX.

Totodată, MAE român precizează că au fost solicitate autorităţilor ţării vecine informaţii suplimentare cu privire la stadiul procedurilor interne din Ucraina legate de aprobarea proiectului construcţiei celor două reactoare ale centralei situate la aproximativ 150 de kilometri de teritoriul României, urmând ca situaţia să fie analizată în funcţie de clarificările primite.

Organizaţia ecologistă CEE Bankwatch Network a cerut săptămâna trecută Ucrainei, printr-o scrisoare deschisă transmisă preşedintelui Viktor Ianukovici, oprirea planului Guvernului ucrainean de construire a două noi reactoare la centrala nucleară de la Hmelniţki, situată în vestul ţării.

„Facem apel să opriţi planurile guvernului ucrainean de a construi două noi unităţi nucleare la centrala nucleară Khmelnitsky. Vă cerem să vă folosiţi dreptul de veto şi să nu semnaţi legea privind locaţia, designul şi construcţia unităţilor 3 şi 4 ale centralei, adoptată de Rada pe 6 septembrie 2012”, se arată într-o scrisoare deschisă transmisă, joi, de organizaţia ecologistă internaţională menţionată.

De asemenea, organizaţia motivează cererea sa prin faptul că legea respectivă încalcă obligaţiile internaţionale ale Ucrainei, în mod concret ale Convenţiei de la Espoo, prin care Ucraina trebuie să consulte ţările vecine înainte de a lua decizii privind activităţi care ar putea avea un impact negativ din punct de vedere al mediului asupra teritoriilor naţionale ale ţărilor respective.

Potrivit scrisorii ONG-urilor, România şi alte cinci ţări – Austria, Polonia, Ungaria, Slovacia, R.Modova şi Belarus şi-au exprimat interesul de a participa la consultări cu autorităţile ucrainene privind construcţia unităţilor 3 şi 4 de la centrala respectivă.

„Deşi aceste consultări au început în vara acestui an, acestea nu au fost încheiate când Rada a adoptat legea privind construcţia noilor unităţi de la centrala Khmelnitsky. Dacă veţi semna legea acum, Ucraina se va afla în situaţie de încălcare a Convenţiei de la Espoo, articolul 2, paragrafele 3 şi 6. Va fi de asemenea într-o situaţie de sfidare a statelor vecine şi a drepturilor cetăţenilor de a fi informaţi şi consultaţi cu privire la proiecte care ar putea avea un impact asupra mediului şi sănătăţii lor”, se afirmă în scrisoarea organizaţiei ecologiste transmisă preşedintelui Ianukovici.

Potrivit CEE Bankwatch Network, proiectarea celor două reactoare este un „alt motiv de îngrijorare”. „Tipul de reactor propus, VVER-1000 (V-392B), nu a mai fost construit nicăieri în lume şi nu există experienţa utilizării lui în siguranţă. Proiectul celor două noi unităţi nucleare de la Khmelnitsky prevede construcţia pe fundaţiile vechi, care datează din anii ’80 şi care vizau tipuri de reactoare diferite”, se arată în documentul ONG-urilor.

Stadiul fundaţiilor deteriorate şi inundate, care au stat sub cerul liber pentru mai mult de un sfert de secol, contribuie la riscul general ridicat de acest proiect. Totodată, proiectul construcţiei celor două reactoare nu a fost nici evaluat şi avizat potrivit prevederilor legislaţiei ucrainene în vigoare, afirmă ONG-urile.

„O astfel de abordare superficială a unui proiect nuclear este inacceptabilă într-o lume care a suferit deja consecinţele accidentelor de la Cernobâl şi Fukushima”, e concluzia scrisorii transmise lui Ianukovici.

Potrivit site-ului companiei ucrainene de stat Energoatom, care administrează activităţile nucleare civile, construcţia la Khmelnitsky a început în 1981, în 1987 fiind finalizat primul reactor, iar al doilea fiind finalizat în 2004, după o întrerupere între 1991-1993. Construcţia la reactoarele 3 şi 4 a început de asemenea în perioada sovietică, în 1985 şi 1986, reactorul 3 fiind finalizat în prezent în proporţie de 75%, iar unitatea 4 în proporţie de 28%.

Ucraina şi Rusia au semnat în iunie 2010 un acord interguvernamental pentru reluarea lucrărilor de construcţie a celor două unităţi, urmat în februarie 2011 de un contract între compania Energoatom şi Atomstroyexport, o subsidiară a companiei ruseşti Rosatom care se ocupă de realizarea de facilităţi nucleare civile în afara ţării. Finalizarea celor două reactoare e programată pentru 2016 şi respectiv, 2007.

CEE Bankwatch Network este un ONG internaţional care regrupează alte15 organizaţii ecologiste din mai multe ţări ale Europei Centrale şi de Est – Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Georgia, Ungaria, Ucraina, Letonia, Lituania, R. Macedonia, Polonia, Serbia, Rusia şi Slovacia.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Acesta este cel mai vechi drum din Europa. Este considerat o minune preistorică
Capital.ro
Cine l-a eliminat, de fapt, pe Călin Georgescu. Adevărul șoc dezvăluit de Mitică Dragomir
Playtech.ro
Ce sărbătoare este pe 29 decembrie. Puțini credincioși își amintesc de masacrul celor 14.000 de prunci
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Vladimir Putin va avea soarta lui Bashar al-Assad în 2025, spune liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”
wowbiz.ro
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Spynews
Cuza de la Noaptea Târziu, surprins în ipostaze romantice cu iubita lui! Cum a apărut alături de Alexandra | FOTO
Spynews
Cea mai dureroasă imagine după accidentul de pe Drumul Morții din Suceava! Ce a rămas în urmă, după ce Constantin, Teodora și fiica lor au murit | FOTO
Evz.ro
Salată cu ton și porumb. Prânzul ideal pentru perioada dietei
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
O femeie a fost strivită de propria mașină, în Mureș! Cum s-a produs întreaga tragedie
Cancan.ro
Cum a arătat rochia de mireasă a Oanei Ciocan? Soția lui Jador a ales o ținută ca în basme
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. E lider de necontestat. Anunțul americanilor răstoarnă România
StirileBZI
Scumpiri de la 1 ianuarie 2025! Pentru ce produse și servicii vom plăti mai mult
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat: "Ferească Dumnezeu! Nu trebuia"
substantial.ro
Armata israeliană capturează 240 de suspecți Hamas într-un raid la spitalul din Gaza
MediaFlux
Rusia OPREȘTE GAZELE de la 1 IANUARIE! Locuitorii rămân FĂRĂ LUMINĂ și CĂLDURĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alexandru cel Mare: descoperirea câmpului de luptă de la Granicus – cum a început cucerirea Imperiului Persan