Sofia Vergara nu s-a ruşinat însă după ce fermoarul de la rochia cu care a pozat pe covorul roşu, o creaţie superbă semnată Zuhair Murad, a cedat sub formele sale apetisante. Aceasta a postat chiar pe Twitter o fotografie cu crăpătura rochiei, pe care echipa sa „de urgenţă” a reuşit să o repare înainte ca actriţa să trebuiască să urce pe scenă pentru a accepta premiul.
„Da!!!! Asta mi s-a întâmplat cu 20 de minute înainte să câştigăm!!!! Hahahaha. Îmi iubesc viaţa!”, a scris Sofia pe Facebook, alături de fotografia cu rochia despicată, potrivit DailyMail.
Sofia a mulţumit ulterior echipei care a ajutat-o să repare rochia.