Luni, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi mai mult noros, exceptând nord-vestul și centrul, unde în cursul zilei va fi variabil. Îndeosebi spre seară și noaptea în jumătatea de vest, temporar vor fi precipitații slabe mai ales sub formă de ploaie, iar la munte mixte. În restul teritoriului, doar cu totul izolat vor fi ploi slabe sau burniță și mai ales în Oltenia, Muntenia și Moldova local se va semnala ceață. Pe arii restrânse vor mai fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, unde la rafală va depăși 80 km/h spulberând zăpada, în Banat, dar trecător și la cote mai reduse și în regiunile estice și sud-estice. Temperaturile maxime vor fi, in general, de la -1 gra in nordul Moldovei, pana la 10..11 grade in Dealurile Banatului, iar cele minime între -8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 5…6 grade pe litoral.
Şi la Bucureşti, luni, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi mai mult noros și mai ales dimineața și noaptea se va semnala ceață. Vântul va sufla în general slab slab. Temperatura maximă va fi de 3…5 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -2 grade.
Marţi, vremea va continua să se încălzească în sud-estul țării, unde va fi cald pentru această perioadă, în timp ce, în rest valorile termice diurne se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi mai mult noros și temporar se vor semnala precipitații, predominant sub formă de ploaie, în general slabe cantitativ, ziua în Banat, Oltenia, local în Muntenia și Transilvania și pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar noaptea îndeosebi în sudul, centrul și nord-estul teritoriului. În zonele de munte vor fi ploi și lapoviță, iar la peste 1400 m altitudine va ninge. Pe arii restrânse se va forma polei, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a intervalului în Moldova și estul Transilvaniei. În regiunile extracarpatice și izolat în rest, mai ales dimineața și noaptea se va semnala ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane unde trecător va mai spulbera zăpada, dar și în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 12..14 grade chiar, cu cele mai mari valori în Dobrogea, iar cele minime se vor situa, în general între -4 și 6 grade.
Marţi, în Bucureşti, vremea va fi în general închisă. În primele ore ale zilei se va semnala ceață, iar seara și noaptea va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 5…7 grade, iar cea minimă de 3…4 grade.
Miercuri, vremea va fi în general închisă. Local și temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie, dar în primele ore ale intervalului și din nou noaptea în vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, trecător vor fi și sub formă de lapoviță și posibil ninsoare. La munte precipitațiile vor fi mixte. Probabilitatea pentru cantități de apă însemnate va fi mai ridicată pentru dealurile subcarpatice din sud și zona Carpaților Meridionali. Izolat vor mai fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane și în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în nordul Moldovei și în jur de 13 grade în sud-estul Munteniei și în Dobrogea continentală, iar cele minime între -2 și 5 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață.
În Bucureştii, miercuri, cerul va avea unele înnorări și trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 7…9 grade, iar cea minimă de 3…4 grade. Mai ales în cursul nopții se va semnala ceață.