Adrian Ţuţuianu, recent înscris în Pro România, anunţă noi racolări: Vin senatori, deputaţi, foşti miniştri şi europarlamentari

Senatorul Adrian Ţuţuianu, recent înscris în Pro România, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, că în partid se vor mai înscrie, la începutul sesiunii parlamentare şi după, senatori, deputaţi, foşti miniştri şi foşti europarlamentari, potrivit Agerpres.
Romania TV
28 ian. 2019, 10:38
Adrian Ţuţuianu, recent înscris în Pro România, anunţă noi racolări: Vin senatori, deputaţi, foşti miniştri şi europarlamentari

„Am văzut şi eu dimineaţă pe un site local că sunt candidat la europarlamentare. Eu nu ştiu treaba asta. Nu s-a discutat la Pro România de o listă de candidaţi la europarlamentare, din două motive: partidul acum se consolidează, vor mai fi veniri în partid la începutul sesiunii parlamentare şi după începutul sesiunii, personalităţi importante, senatori, deputaţi, oameni care au fost miniştri, care au fost europarlamentari, asta e un prim aspect şi, în al doilea rând, e prea devreme ca să batem în cuie o listă (…). Termenul limită de depunere a candidaturilor este 26 martie”, a afirmat Ţuţuianu.

Acesta a adăugat că lista de europarlamentari a Pro România va fi deschisă de Victor Ponta şi Corina Creţu.

„Ce este cert: Victor Ponta va fi cap de listă la europarlamentare, nu pleacă la Bruxelles, ci urmăreşte o ridicare a scorului partidului, este locomotiva partidului şi al doilea om care va fi pe listă va fi Corina Creţu, ceea ce arată că avem determinarea de a propune oameni care cunosc problematica europeană. Corina Creţu ocupă postul de comisar european pe un domeniu extrem de important, poate cel mai important pe care l-a avut România, dezvoltarea regională, fondurile de coeziune. Mai departe vom vedea pe cine punem pe listă în aşa fel încât să putem să ne realizăm obiectivul: 8-10% din voturi, trei, patru europarlamentari”, a precizat Ţuţuianu.

În ceea ce îi priveşte pe parlamentarii care urmează să se înscrie în Pro România, Ţuţuianu a spus că a discutat cu cei din Dâmboviţa.
„Am discutat cu parlamentarii PSD de Dâmboviţa, ştiu că unii nu au de gând să vină pentru că aşteaptă să urce în grad în PSD, dar sunt şi oameni care ar putea să vină. Dar este o chestiune şi o alegere care ţine, în primul rând, de agenda proprie. Eu nu am să insist mai mult decât trebuie la nimeni”, a mai spus Ţuţuianu.

Întrebat dacă a purtat discuţii şi cu cei din grupul ”Unirea” din Parlament, Adrian Ţuţuianu a precizat că va vorbi cu aceştia în perioada următoare.

”N-am avut o asemenea discuţie. O să mă văd cu colegii din grup săptămâna aceasta. De mâine sunt şedinţe la majoritatea comisiilor de specialitate”, a declarat senatorul Adrian Ţuţuianu. 

DailyBusiness
Răsturnări de situație la alegerile prezidențiale! Sociologii anunță surprize URIAȘE
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – primele rezultate parțiale oficiale. Cine intră în turul 2: Ciolacu, Simion, Lasconi sau Georgescu
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:00. Răsturnare de situație a voturilor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe și secții de votare
substantial.ro
Elena Lasconi reacționează după exit-poll-uri: Locul doi în alegerile prezidențiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”