Preşedintele Bolsonaro, operat „cu succes”

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a fost operat "cu succes" luni la Sao Paulo, chirurgii înlăturând cu succes punga de colostomie instalată după atentatul cu armă albă căruia i-a căzut victimă în septembrie, a indicat preşedinţia, citată de AFP.
Filip Stan
28 ian. 2019, 19:15
Preşedintele Bolsonaro, operat

„Operaţia preşedintelui Jair Bolsonaro s-a încheiat cu succes”, a anunţat preşedinţia într-un scurt comunicat, precizând că un buletin medical va fi difuzat în următoarele ore.

Intervenţia a început la ora 06.30 (08.30 GMT) la spitalul Albert Einstein din metropola Sao Paulo şi urma să dureze circa trei ore, dar a fost încheiată după mai mult timp decât era prevăzut.

În contextul îngrijorării exprimate de un internaut pe Twitter, unul dintre fii preşedintelui, deputatul Eduardo Bolsonaro, a ţinut să-l liniştească chiar pe reţeaua socială. „Totul decurge bine, apreciez faptul că eşti îngrijorat”, a scris el.

„Mulţumesc pentru toate mesajele de susţinere. Intervenţia chirurgicală se derulează în acest moment #BoaCirurgiaBolsonaro”, a postat mai devreme Eduardo Bolsonaro, care l-a însoţit pe tatăl său la spital.

Jair Bolsonaro a fost foarte aproape de moarte după un atentat în timpul unei băi de mulţime din campania electorală, care a avut loc pe 6 septembrie 2018, în statul Minas Gerais.

Înjunghiat în abdomen de un dezechilibrat mintal, el a suferit perforaţii ale intestinului şi viaţa i-a fost salvată datorită unei intervenţii chirugicale de urgenţă după ce pierduse foarte mult sânge.

El a fost spitalizat timp de 23 de zile în spitalul Albert Einstein, instituţie de renume din cea mai mare metropolă braziliană.

Intervenţia de luni a constat în închiderea colostomiei în vederea restabilirii continuităţii intestinale normale.

#BoaCirurgiaBolsonaro a devenit luni dimineaţă, în câteva minute, cel de al treilea hashtag cel mai utilizat pe Twitter în Brazilia.

El însuşi foarte activ pe reţelele sociale, Jair Bolsonaro a postat duminică o înregistrare în care, purtând ţinuta albastru deschis a pacienţilor, el declara: „Dacă vrea Dumnezeu, totul va fi bine. Vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre”.

Preşedintele de extremă dreapta, în vârstă de 63 de ani, ar urma să aibă apoi „un repaus strict” de 48 de ore, a precizat duminică purtătorul său de cuvânt, gen. Otavio Santana do Rego Barros.

El va fi înlocuit provizoriu în această perioadă de vicepreşedintele Hamilton Mourao, un general care a exercitat aceste atribuţii şi în timpul deplasării lui Bolsonaro la Forumul economic de la Davos, între 21 şi 24 ianuarie.

Ulterior, Bolsonaro îi va primi pe miniştri la spital şi va rămâne la Sao Paulo „până la zece zile”, potrivit purtătorul său de cuvânt.

„O întreagă structură a fost instalată la Sao Paulo pentru a asigura o guvernare eficientă”, a subliniat generalul Otavio Santana do Rego Barros.

DailyBusiness
Vești despre călătoriile cu AVIONUL. Europa se pregătește de o scumpire drastică a biletelor!
Spynews
Cum arată Gina Felea în 2024! A împlinit recent 40 de ani și a trecut printr-o transformare uriașă | FOTO
Bzi.ro
Partidul AUR nu va participa la alegerile parlamentare. La Giurgiu și Bistrița-Năsăud au fost respinse dosarele candidaților. Urmează Iașul – UPDATE
Fanatik.ro
Când trebuie montate cauciucurile de iarnă în 2024. Data care i-a băgat în confuzie pe mulți șoferi. Se dau amenzi mari pentru cei care nu-și pun aceste anvelope
Capital.ro
A murit marea prezentatoare TV a României. Zi de doliu național
Playtech.ro
Un nou cutremur a lovit România! Câte grade a avut. S-a simțit cel mai tare la...
DailyBusiness
20.000 de morți anual. România, la cheremul indiferenței Guvernului!
Adevarul
Clipe de groază în Turcia. Un resort din Antalya plin cu turiști români a fost cuprins de flăcări
wowbiz.ro
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
Spynews
Lora o pune la punct pe Ilinca Vandici după ce aceasta a comentat despre nunta cântăreței! Ce a enervat-o la culme pe artistă 
Spynews
Soția lui Radu Mazăre, Roxana, a născut! Fostul edil a devenit tată pentru a doua oară
Evz.ro
Semnele care îți arată cine ai fost într-o viață anterioară
Ego.ro
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe care le-ai ratat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Miliardarul de 74 de ani se iubește cu o femeie care e cu 30 de ani mai tânără
kanald.ro
Ea este Camelia, românca găsită fără suflare lângă o gară din Italia. Ce au descoperit anchetatorii pe corpul femeii
Cancan.ro
Mario Fresh a comis trădarea supremă? Noua iubită e chiar prietena Alexiei Eram?! Cum arată Bianca
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Doliu şi durere în Biserica Ortodoxă Română. Patriarhul DANIEL...
StirileBZI
Această băutură te lasă fără permisul de conducere! Provoacă un rezultat fals pozitiv la DrugTest
Prosport.ro
FOTO. Face bani din onlyfans după ce a dezvăluit că o colegă are relații intime cu un șef al ei
stirilekanald.ro
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord trimiși în Ucraina ar putea arunca în aer butoiul cu pulbere
substantial.ro
Accident fatal în județul Brăila: două persoane au decedat și traficul este blocat
MediaFlux
Se schimbă ORA în ROMÂNIA! Anunțul MOMENTULUI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Sfaturi simple la îndemâna oricui: mic tratat despre comportamentele inadecvate față de anumite specii animale