Nicolae Stanciu va juca la Al-Ahli, a anunţat, luni seară, clubul saudit, precizând că românul va semna un contract pe trei sezoane şi jumătate.
„Mă surprind reacţiile negative la adresa lui Stanciu, mie mi se pare o decizie normală dacă salariul este de 3 milioane de euro, nu ştiu cine ar fi rezistat să fac acest pas dintre cei care îl critică. Noi trebuie să ne asigurăm restul vieţii până la 36-37 de ani. Mie mi se pare nedrept să îl critici că a ales să se ducă pe un salariu de 3 milioane de euro. Preşedintele FRF nu a jucat fotbal şi de aia nu înţelege, eu care am jucat fotbal mă pot pune în pielea lui. Eu cred că pentru el personal este o decizie bună din punct de vedere financiar. Că l-am fi vrut la Bayern Munchen sau Barcelona e ok, dar se pare că trebuie să mai aşteptăm până când va ajunge un jucător acolo”, a declarat Gică Popescu la Arena Naţională.