Carnea unor animale bolnave, descoperită într-un depozit din Ilfov. Urma să fie comercializată

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat, miercuri, că a fost notificată oficial despre prezenţa României pe lista de distribuţie a companiei ELKOPOL din Polonia, suspectată că sacrifica animale bolnave, iar carnea era amestecată cu cea provenind de la animale sănătoare. Peste 1.400 de kilograme de carne de vită au ajuns la un depozit din Ilfov, dar numai 21 de kilograme erau suspectate că provin din lotul incriminat. Întreaga cantitate va fi distrusă, fără să fi ajuns pe piaţă.
Iulian Tudor
30 ian. 2019, 14:45
Carnea unor animale bolnave, descoperită într-un depozit din Ilfov. Urma să fie comercializată

„În data de 30.01.2019, ANSVSA a fost notificată oficial, prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF), despre prezenţa României pe lista de distribuţie a companiei ELKOPOL din Polonia, investigată de serviciile veterinare ca urmare a informaţiilor relevate de o anchetă media. În România, produsele companiei poloneze (carne de vită congelată) care fac obiectul anchetei au fost livrate către o singură firmă din judeţul Ilfov”, au transmis, miercuri, reprezentanţii ANSVSA.

O anchetă a presei din Polonia a relevat faptul că firma respectivă sacrifica animale bolnave, iar carnea era amestecată cu cea provenind de la animale sănătoare.

Inspectorii DSVSA Ilfov s-au deplasat la depozitul firmei respective, unde au identificat 1.434 de kilograme de produse provenite de la firma poloneză.

„Chiar în condiţiile în care doar o cantitate de 21,37 de kg a fost notificată prin SRAAF ca făcând parte din lotul incriminat, firma din România a decis să distrugă tot lotul provenit de la ELKOPOL. Întreaga cantitate a fost sechestrată oficial şi urmează a fi dirijată către neutralizare”, a mai transmis ANSVSA.
Sursa citată a precizat că nicio cantitate din produsele firmei respective nu a fost comercializată.

Alte state în care a firma ELKPOL a livrat produse sunt: Estonia, Spania, Finlanda, Franţa, Ungaria, Lituania, Portugalia şi Suedia.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Ce înseamnă culorile de pe ambalajele de pâine, de fapt. Mulți români le cumpără, dar puțini sunt atenți la acest detaliu
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
Playtech.ro
Moneda din 2003 care îţi aduce bani după Paşte. Este românească şi sigur o aveai şi tu în buzunar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Fenomenul turistic post-Schengen: Destinația care îi atrage pe români
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte