Dumitru Dragomir i-a nominalizat pe cei mai buni jucători de poker din Liga 1, dar şi pe cel mai slab de la masă.
„Dumitru Sechelariu a fost un om corect, dar, dacă putea, îți lua și hainele de pe tine. Am plecat de la o partidă fără bani de benzină! Gigi Becali era de o duritate ieșită din comun, dar toți ne-am lăsat între timp, eu nu mai joc nici table. Nu mai am răbdare. Adrian Porumboiu a fost un jucător de poker slab, chiar dacă a fost un arbitru mare. Pinalti (n.r. – Gheorghe Ştefan) era cel mai tare din toată țara, nimeni n-a fost mai bun ca el. Am jucat la un moment dat cu Porumboiu și Gigi Becali. Când am ieșit, i-am zis lui Gigi Becali să-mi dea niște bani împrumut. Porumboiu stătea pe balcon și spunea: Ce faceți? Vă împărțiți banii mei?”,a spus Dumitru Dragomir.
„Giovanni (n.r. – Ioan Becali) era jucător tare de tot, iar Gigi Becali a fost printre cei mai tari jucători din țară. Cred că Gigi e campion și la tabinet pe țară, a mai spus fostul şef al LPF.
Adrian Porumboiu a reacţionat imediat: „Normal că eram jucător prost de poker, dacă pe Dragomir l-am prins cu șapte cărți și pe Becali cu șase cărți. Dacă era gentleman, Mitică se ducea cu povestea asta în mormânt”.