Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere, a elaborat acest act legislativ după un scandal legat de remunerarea oficialilor Băncii Naţionale, care a provocat îngrijorări în cadrul Guvernului cu privire la necesitatea de a evita critici în rândul opiniei publice înaintea alegerilor generale din toamnă.
Miercuri, însă, Banca Centrală Europeană a dat publicităţii o opinie în care afirmă că orice reducere a remunerării angajaţilor Băncii Naţionale nu ar trebui să afecteze capacitatea instituţiei de a angaja şi păstra oameni. În plus, BCE a subliniat că sancţiunile pentru nerespectarea obligaţiei de a dezvălui activele financiare nu ar trebui să constituie noi motive pentru demiterea unor membri ai boardului Băncii Naţionale.
În mass media din Polonia au apărut informaţii cu privire la salariile excesive plătite apropiaţilor guvernatorului Băncii Naţionale, Adam Glapinski. În replică, acesta a subliniat că nu a comis nici infracţiune şi a dezminţit zvonurile că ar putea demisiona.
De asemenea, Banca Naţională a Poloniei a dezminţit ca false articolele din presă potrivit cărora consilierul guvernatorului Adam Glapinski ar câştiga 65.000 de zloţi (17.301 dolari) pe lună, de aproape patru ori mai mult decât salariul de bază al primului-ministru. Însă, Banca Naţională a Poloniei a refuzat să dea publicităţii detaliile cu privire la câştigurile consilierului guvernatorilor, oferind doar informaţii cu privire la salariul mediu al unui angajat cu o vechime similare.
Actul normativ aprobat de Camera Inferioară a Parlamentului de la Varşovia are nevoie de aprobarea Senatului şi de semnătura preşedintelui înainte de a intra în vigoare.