Ministrul Apărării a făcut această precizare la finalul Reuniunii informale a miniştrilor Apărării din ţările membre UE, care are loc în aceste zile la Bucureşti.
„Cred că nu este contextul bun să vorbim despre o astfel de situaţie. Este o chestiune care ţine, până la urmă, de Ministerul Apărării Naţionale, este chestiune strict administrativă. Am aflat acum de această decizie. O să vedem soluţiile pe care o să le avem de acum înainte, discuţiile cu preşedintele”, a afirmat Gabriel Leş, potrivit Agerpres.
Curtea de Apel Bucureşti a admis joi o cerere depusă de Ministerul Apărării Naţionale) prin care se solicită suspendarea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul şefului SMAp, generalul Nicolae Ciucă.