Acest proiect prevede amenzi de 5% din cifra de afaceri aplicate unei firme, în cazul în care aceasta include în contracte clauze abuzive, scrie a1.ro.
Însă, deseori, caracterul abuziv al unei taxe este decis de instanță. Semnalul de alarmă a fost tras zilele acestea de către firma de consultanță Deloitte.
Proiectul de OUG a fost publicat recent de către Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor și s-a aflat în dezbatere publică până la data de 25 ianuarie 2019. Cât de curând, acesta va intra în discuția Guvernului.
Citeşte şi COD RUTIER 2019: Legea care îi scapă pe şoferi de plata amenzii. După cât timp se anulează o amendă
Potrivit acestui proiect, se va sancționa cu o amendă de până la 5% din cifra de afaceri a profesionistului stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. În reglementarea în vigoare amenda variază între 200 de lei și 1.000 de lei.
O interpretare posibilă este că această amendă se va putea aplica pentru fiecare încălcare (respectiv pentru fiecare contract încheiat cu un consumator care include o clauză abuzivă). În plus, se va prevedea expres că instanța care constată existența clauzelor abuzive într-un contract încheiat cu un consumator va dispune și restituirea, în totalitate, către consumatori a sumelor percepute în temeiul unor clauze abuzive. În prezent, în baza principiul disponibilității, instanța are obligația de a dispune restituirea sumelor în limitele sesizării consumatorului reclamant, potrivit digi24.ro.
Totodată, se va sancționa cu o amendă de până la 3% din cifra de afaceri a profesionistului săvârșirea unor: practici comerciale incorecte; practici comerciale susceptibile să deformeze în mod esențial comportamentul economic al unui anumit grup vulnerabil de consumatori, clar identificabil, care este cu precădere vulnerabil la respectiva practică sau la produsul la care aceasta se referă, din motive de infirmitate mentală sau fizică, de vârstă sau de credulitate, comportamentul economic al acestuia putând fi în mod rezonabil prevăzut de comerciant; precum și practici comerciale agresive.
Se va sancționa cu o amendă de până la 3% din cifra de afaceri a prestatorului de servicii de plată încălcarea anumitor obligații, spre exemplu: obligația de informare pre-contractuală cu privire comisioanele aferente unui cont de plăți, precum și alte obligații de informare în legătură cu acesta; obligația prestatorului de servicii de plată de a restitui consumatorului orice sume încasate de la acesta în urma unor încălcări ale obligațiilor prestatorului de servicii de plată în temeiul Legii nr. 258/2017.
Se va sancționa cu o amendă de până la 3% din cifra de afaceri a furnizorului de servicii financiare încălcarea unor obligații sau interdicții cu caracter general impuse prin OG nr. 21/1992, cum ar fi: obligații de informare pre-contractuală; obligații privind respectarea unor termene imperative prevăzute de lege în relația cu consumatorul.
De asemenea, se va sancționa cu o amendă de până la 4% din cifra de afaceri a profesionistului săvârșirea de practici comerciale înșelătoare.
Se va sancționa cu o amendă de până la 4% din cifra de afaceri a instituției de credit încălcarea anumitor obligații, spre exemplu: obligația de a nu discrimina rezidenții UE, pe temei de naționalitate sau reședință, în cazul în care solicită sau accesează un cont de plăţi; obligația de a respecta dreptul consumatorilor rezidenți UE, precum și consumatorilor fără o adresă stabilă, solicitanților de azil și consumatorilor cărora nu li se acordă un permis de şedere, dar a căror expulzare nu este posibilă din motive de fapt sau de drept, de a-și deschide și a folosi un cont de plăți cu servicii de bază; obligația de a asigura anumite facilități consumatorilor vulnerabili.