Profesorul Valentin Naumescu demisionează din PLUS după 10 zile. Dacian Cioloş, acuzat de „decizii discreţionare”

Profesorul universitar Valentin Naumescu de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj a anunțat joi pe Facebook demisia din partidul PLUS, acuzându-l pe Dacian Cioloș că ia decizii discreționare, că e lipsit de transparență și își promovează prietenii. Naumescu este al treilea membru al conducerii PLUS care pleacă azi, după demisiile forțate ale lui Avram Fițiu și George Gima.
Romania TV
01 feb. 2019, 07:19
Profesorul Valentin Naumescu demisionează din PLUS după 10 zile. Dacian Cioloş, acuzat de

„RESPECT, GEORGE GIMA! În acest moment, prin derapajele grave de la valorile şi standardele unui partid de esenţă liberală, DACIAN CIOLOŞ SE PLASEAZĂ MULT SUB NIVELUL MAJORITĂŢII MEMBRILOR PLUS! Decizii discreţionare, ultracentralizare, lipsă de transparenţă decizională, încercarea de promovare la nivel central şi local a unor prieteni personali, pe care nimeni din partid nu-i văzuse până atunci. Am fost 10 zile membru al PLUS şi am demisionat înainte de Convenţia Naţională, când am aflat câteva dintre propunerile locale ale Liderului, pentru Consiliul Naţional. Am semnalat pe pagina personală de Facebook, cu o zi înainte, ceea ce a spus ieri George Gima. Nu ne-am consultat unul cu celălalt. George nu văzuse postarea mea, nefiind publică. Rămân ataşat valorilor şi principiilor de esenţă liberală menţionate în Manifestul Platformei România 100. Sunt membru fondator al România 100 Cluj-Napoca şi am fost primul moderator al comunităţii locale a Platformei civice.

PLUS are mii de oameni foarte valoroşi, care au crezut că valorile enunţate pot fi respectate şi în practica politică internă şi care nu s-au gândit o clipă că vor ajunge într-un partid condus autocratic. A avea ca obiectiv lupta anti-PSD nu justifică tăcerea, compromisurile interne, acoperirea derapajelor grave ale Liderului.

ZECE ZILE ÎN PLUS. DE CE AM INTRAT, DE CE AM PLECAT DIN „PARTIDUL LUI CIOLOŞ”? Răspunsul meu e simplu: pentru Dacian Cioloş am intrat, din cauza lui Dacian Cioloş am ieşit. Am crezut sincer şi mult în Dacian. Nu este însă ceea ce părea a fi. Nu regret că am crezut în acest proiect. Era corect formulat. Din nefericire, PLUS mi s-a părut în ziua demisiei chiar „Partidul lui Cioloş” (şi numai al lui), făcut pe persoană fizică. Acum ştiu că m-am înşelat: PLUS este partidul lui George Gima şi al celor care gândesc liber şi demn, întocmai ca George. Pe mine mă vor ataca acum exaltaţii şi naivii care mai cred în capacitatea lui Dacian Cioloş de a fi în primul rând un lider credibil pentru propriul partid. CURAJ, GEORGE GIMA! VIITORUL ESTE AL TĂU!”, scrie Valentin Naumescu.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Playtech.ro
Ce nu este bine să faci în Ajun de Crăciun. Tradiții și obiceiuri de 24 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cum l-ar putea convinge Trump pe Putin să facă pace în Ucraina. Expert: „S-ar putea să aibă loc și o reîmpărțire a unor sfere de influență”
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Crăciun sub Cod portocaliu. Unde e viscol, unde ne îngroapă nămeții
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. A făcut chiar el anunțul tulburător: Va muri sigur, în curând!
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Principiile regenerării urbane explicate de Daniel Coman
MediaFlux
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători