Fals chirurg italian, descoperit în România. Colegiul medicilor a depus plângere penală. Ce spune ministrul Sănătăţii

Un fals medic italian a operat la clinici private din România, sub numele de Matthew Mode, fără să aibă studii medicale, scrie Libertatea. Bărbatul, pe numele real Matteo Politi, avea opt clase absolvite, iar în trecut lucrase ca valet de parcare. Escrocul a reuşit să convingă conducerile mai multor clinici private din România să-l lase să opereze în cabinetele lor, deşi nu avea avizul Colegiului Medicilor. După dezvăluirile din presă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pindea, a declarat că ministerul nu i-a echivalat diplomele de studii falsului medic şi că acestuia i s-a permis în mod ilegal să opereze. Colegiul Medicilor precizează că nu a eliberat niciun document care să-i dea dreptul de practică în România falsului medic şi că au sesizat Parchetul în acest caz. 
Romania TV
05 feb. 2019, 10:03
Fals chirurg italian, descoperit în România. Colegiul medicilor a depus plângere penală. Ce spune ministrul Sănătăţii

„Eu am aflat azi dimineaţă din presă, Ministerul Sănătăţii nu a fost întrebat, dar pot să vă spun că Ministerul nu a dat acea echivalare a acelor diplome. Fără acea echivalare nu putea să obţină de la Colegiul Medicilor avizul de liberă practică. DSP a dat un document pentru codul de parafă, vom vedea exact ce s-a întâmplat, pentru că, repet, eu am aflat azi dimineaţă din presă, nici măcar nu am fost întrebaţi oficial despre acest aspect”, a spus Sorina Pintea, citată de news.ro.

Aceasta a adăugat că medicii sunt angajaţi în spitale pe baza unor documente printre care certificatul de liberă practică, diploma echivalată.

„Asta înseamnă că a fost lăsat ilegal să opereze, pentru că nu poţi opera doar cu un cod de parafă. Ai nevoie de mai multe documente. Ministerul Sănătăţii, Centrul de resurse umane trimite la universităţile pe care medicul spune că le-a absolvit documente. Cu această echivalare, cu codul de parafă, Colegiul Medicilor să avizul. Deci cei care-au angajat, l-au angajat ilegal, dar şi aici va trebui să vedem”, a precizat Pintea.

Conducerea Colegiului Medicilor din Bucureşti a făcut plângere la Parchetul General în acest caz.

Cum a reuşit un escroc italian să opereze în clinici renumite din România. Asistentele au văzut că nu ştia să-şi pună mănuşile

Spynews
Dani de la Insula Iubirii o face praf pe fosta iubită, ispita Mădălina! A postat conversația pe Internet: ”Tot adevărul...”
Bzi.ro
Aceasta este relația dintre Cătălin Botezatu și Adrian Nartea, de la Asia Express 2024! Creatorul de modă a recunoscut tot!
Fanatik.ro
Anunț important pentru românii care reciclează ambalaje SGR. De ce nu poți duce la orice oră sticlele la reciclare, chiar dacă magazinul are program non-stop și aparatul de returnare a ambalajului funcționează
Capital.ro
Serviciul militar redevine obligatoriu. S-a decis: Vrem să-i descurajăm pe cei care ne amenință
Playtech.ro
Oana Turcu, de nerecunoscut după ce a slăbit spectaculos. Zici că e o altă persoană, cum arată acum
DailyBusiness
Atenție! Cumpărați bilete de avion doar din aceste locuri!
Adevarul
Ororile dictaturii mareșalului Antonescu. Ce a însemnat „curățirea terenului” și cum au fost măcelăriți 380.000 de oameni
Spynews
Familia lui Viorel Stegaru, surprinsă de inundația ciclonului Boris! Localitatea Blăgești din Vaslui, puternic afectată de fenomen
Spynews
3 zodii cu noroc la bani în toamna 2024. Nativii scapă de griji și probleme
Evz.ro
Zanetti, trenul fantomă care a intrat într-un tunel și nu a mai ieșit. Poveștile celor doi supraviețuitori
Ego.ro
Bruneta cu 16 ani mai tânără care a înlocuit-o pe Cristina Ich! Imaginile care au scăpat pe internet
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Cancan.ro
Cristina ICH i-a spart casa celei mai bune prietene: I-a furat soțul milionar! Ce a făcut nevasta înșelată 😲
Playsport.ro
Apariție INCREDIBILĂ a Iriney Shayk! Cum a fost surprinsă pe stradă fosta lui Cristiano Ronaldo
kanald.ro
O nouă lovitură pentru pensionari, după recalculare! Pensiile acestora vor scădea, chiar dacă au crescut după recalculare
Capital.ro
Se dau 500 de lei de la stat. Trebuie să depuneți cerere până pe 3 octombrie
StirileBZI
Așa poți ieși la pensie cu 5-10 ani mai devreme! Totul este prevăzut în noua lege a pensiilor
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
"Inima și sufletul meu" Durere imensă la înmormântarea Denisei, tânăra ucisă de Șacalul din Constanța! Este condusă pe ultimul drum astăzi, într-un sicriu alb, înconjurată de flori albe, plânsă de familie și prieteni!
substantial.ro
Donald Trump promite expulzări în masă susținând acuzații false la adresa imigranților haitieni
MediaFlux
ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI! ESTE INTERZIS TOTAL AZI conform tradiției
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...