Biroul Public al Procurorului Uniunii Europene (EPPO) va fi operaționalizat în 2020 sau începutul lui 2021. Doar 20 de țări europene participă în cadrul acestei instituții: Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Portugalia, România, Slovacia, Spania și Slovenia. În mai 2018, Olanda a notificat Comisia Europeană că vrea să adere la EPPO.
Potrivit regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 privind instituirea Parchetului European, EPPO va funcționa la două niveluri: central și descentralizat (național).
”După alegerea procurorului șef european, urmează alcătuirea și numirea colegiului procurorilor europeni: până la sfârșitul lui martie 2019, fiecare stat membru trebuie să desemneze 3 candidați care vor fi audiați și unul va fi ales de comisia de nominalizare. Dacă nici unul dintre cei 3 nu corespunde, statului respectiv i se va cere altă listă de candidați”, a declarat europarlamentarul Monica Macovei pentru G4Media.ro. Macovei este europarlamentarul care a avut inițiativa înființării Parchetului European. Ea a avut ideea și s-a ocupat din punct de vedere legislativ de înființarea Parchetului European.
Camerele permanente vor decide, de exemplu cu privire la cazurile ce vor fi investigate sau deciziile de trimitere în judecată.
Ce cazuri poate să investigheze Parchetul European
EPPO va investiga fraudele cu fonduri europene, de amploare sau gravitate și/sau care au un caracter transfrontalier.
Potrivit actului de constituire al EPPO, dacă Parchetul European preia un caz, autoritățile competente naționale, cum ar fi DNA, trebuie să facă un pas în spate. În plus, autoritățile naționale trebuie să informeze EPPO cu privire la cazurile care ar fi de competența sa.
De pildă, EPPO ar putea prelua un caz precum Tel Drum în care liderul PSD Liviu Dragnea este acuzat de fraudă cu fonduri europene de 27 de milioane de euro, au explicat pentru G4Media.ro surse judiciare. Chiar dacă nu are un caracter transfrontalier, cazul ar putea fi considerat ca reprezentând ”o amenințare gravă la adresa intereselor financiare ale Uniunii sau a reputației instituțiilor Uniunii și a încrederii cetățenilor Uniunii”.