Piaţa asigurărilor din România a continuat să crească şi anul trecut, iar noile norme europene, implementate şi în legislaţia locală sub bagheta ASF, vor aduce un plus de protecţie clienţilor şi păgubiţilor, dar şi un plus de încredere care va ajuta la creşterea vânzărilor de asigurări, a arătat preşedintele ASF, Leonardo Badea, la un eveniment de profil.
Citeşte şi Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în primele 10 luni
Printre altele, şeful ASF a amintit şi că România va fi implicată, din poziţia de principal mediator, în negocierile privind modificarea legislaţiei europene care reglementeză asigurările auto.
Una dintre direcţiile pe care se vor concentra aceste modificări, spune Badea, este şi „portabilitatea istoricului de daune”, adică posibilitatea ca un şofer care a condus şi a fost asigurat într-o ţară UE să îşi „mute” istoricul în oricare altă ţară a Uniunii unde îşi va face RCA.
Pentru românii cu maşini de Anglia, Bulgaria, Italia sau Spania, care au condus în afara ţării fără să aibă accidente este o veste bună, pentru că ei vor plăti mai puţin în eventualitatea în care decid să îşi înmatriculeze maşina în ţară. Vor fi încadraţi direct la o categorie de bonus mai bună.
Mai multă protecţie pentru client şi ceva mai multe asigurări
Principala direcţie pe care ASF se va concentra, spune Leonardo Badea, este creşterea încrederii oamenilor în firmele de asigurare, iar acest lucru se va întâmpla prin implementarea normelor europene privind protecţia şi educaţia consumatorilor de produse financiare.
„Pe partea de reglementare, în anul 2018, ASF s-a implicat în elaborarea proiectului de lege privind distribuţia în asigurări (IDD). Suntem conştienţi de provocările pe care le implică asemenea schimbări pentru toţi jucătorii implicaţi, precum şi de o oarecare rezistenţă la schimbare specifică acestor momente în care sunt implementate modificări semnificative ale legislaţiei aplicabile. Considerăm, însă, că acest nou cadru legislativ vine în sprijinul consumatorilor, oferindu-le acestora o mai bună protecţie a drepturilor şi intereselor. Astfel, ne aşteptăm ca, pe termen mediu şi lung, această sporire a protecţiei consumatorilor să se traducă prin creşterea încrederii consumatorilor şi implicit printr-o dezvoltare sustenabilă a pieţei asigurărilor din România, ceea ce ar reprezenta în final un real câştig pentru toţi jucătorii ce activează în cadrul pieţei locale a asigurărilor. În anul 2019, ne aşteptăm ca principalele provocări la adresa stabilităţii pieţelor financiare nebancare să vină în special din mediul extern: tensiunile geopolitice manifestate pe parcursul anului 2018, în special în ceea ce priveşte acordul privind Brexit-ul, tensiuni ce vor continua şi pe parcursul acestui an. Cu toate acestea, aşteptările referitoare la anul 2019 sunt optimiste – ne aşteptăm deci la continuarea evoluţiei pozitive a pieţei asigurărilor.
În ceea ce priveşte dependenţa sectorului de asigurări din România de asigurările auto, ASF şi-a manifestat pe parcursul ultimilor ani interesul şi disponibilitatea în sensul promovării unor măsuri care să sprijine şi dezvoltarea asigurărilor de viaţă şi de sănătate din România. În acest sens, vom continua pe această linie promovarea programelor de educaţie financiară şi a măsurilor de creştere a încrederii consumatorilor, care alături de un cadru macroeconomic în general favorabil, o rată redusă a şomajului şi creşterea veniturilor disponibile ale populaţiei pot contribui la dezvoltarea pieţei asigurărilor din România, inclusiv a segmentului de asigurări de viaţă, reducând astfel dependenţa pieţei locale de asigurările auto.”, a spus Badea, care a amintit şi că piaţa asigurărilor a continuat să crească în 2018, inclusiv pe zona de asigurări de viaţă şi de sănătate.
Continuarea articolului pe capital.ro.