Dragnea susţine că administraţia locală va primi bani în plus. Negoiţă şi Falcă: Ne-a ascultat, dar a spus că nu are atribuţii

Întâlnirea de la Asociaţia Municipiilor din România (AMR) la care a participat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a încheiat fără o concluzie. Dragnea susţine că administraţia locală va primi bani în plus prin buget, în timp ce Robert Negoiţă şi Gheorghe Falcă au declarat că liderul PSD i-a ascultat, dar le-a spus că nu are atribuţii.
Filip Stan
06 feb. 2019, 16:17
Dragnea susţine că administraţia locală va primi bani în plus. Negoiţă şi Falcă: Ne-a ascultat, dar a spus că nu are atribuţii

„Sunt aigurări de la guvern că vor avea cel puţin bugetele pe care le-au avut anul trecut şi o mare parte din municipii vor avea venituri mai mari, inclusiv cu cheltuielile cu plata însoţitorilor pentru persoanele cu handicap, iar la judeţe şi la comune veniturile vor fi substanţial mai mari. Este o creştere de 27% pe toată administraţia publică locală din cote defalcate de TVA”, a susţinut Liviu Dragnea.

El a mai spus că, acolo unde va fi nevoie, Guvernul va acoperi cheltuielile localităţilor cărora nu le ajung banii.

În ceea ce priveşte acuzaţiile Gabrielei Firea conform cărora primăria Capitalei pierde 25% din buget, liderul PSD a declarat că primarii de sectoare împreună cu primarul general trebuie să aibă joi o întâlnire în care să stabilească de comun acord cum îşi împart banii. Potrivit lui Robert Negoiţă, întâlnirea ar urma să aibă loc la Ministerul Finanţelor.

”Cum decid ei, aşa aprobăm şi în Parlament”, a spus Dragnea. Potrivit lui Liviu Dragnea, vineri urmează să fie aprobat proiectul de buget în şedinţă de Guvern, apoi va fi trimis Parlamentului.

În timpul declaraţiilor, câţiva protestatari i-au strigat lui Liviu Dragnea că este condamnat penal şi să meargă la puşcărie.

”Ba să mergi tu la puşcărie, securiciule!”, i-a replicat la un moment dat Dragnea unui protestatar, citat de News.ro.

Liderul PSD a răspuns doar la câteva întrebări ale jurnaliştilor, spunând că a îngheţat.
 
Întrebat dacă aceasta este ultima discuţie cu primarii, Dragnea a spus că el a avut ”o singură discuţie”, l-au invitat şi a venit.
 
Liderul PSD a respins afirmaţiile că ar fi „negocieri” cu ALDE şi UDMR pe tema bugetului: „Cu ALDE nu am avut negocieri, şi cu UDMR. Nu mi-au plăcut foarte mult observaţiile voastre. Habar n-aveţi ce se întâmplă la acele discuţii şi spuneţi: tensiuni peste tensiuni ca să faceţi breaking news. Nu, am stat şi am lucrat împreună”.
 
Preşedintele AMR, Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, a declarat: ”Abordarea consider că este greşită atunci când ne raportăm la anii anteriori, dom’le faţă de 2018 nu pierdeţi bani… Nu e în regulă deloc atâta vreme cât toate au crescut, salariile au crescut, costurile au crescut exponenţial, nu e în regulă să ne raportăm la 2017. Primăriile, administraţia publică locală în general are de pierdut enorm. După ce am spus lucrurile acestea, a zis dom’le staţi puţin că eu n-am atribuţii, zice haideţi la Ministerul de Finanţe mâine să mai facem o discuţie. Pe cale de consecinţă aşteptăm un mesaj de la domnul ministru, mâine suntem la Ministerul de Finanţe şi mai discutăm o dată şi pentru tot ce se întâmplă în municipii şi în Bucureşti. Şi după ce i-am expus ce se întâmplă în Bucureşti, domnul Dragnea s-a exprimat în sensul: dom’le nu e în regulă să se taie din bugetul municipalităţii. Pentru că s-a plecat de la premisa că toată lumea câştigă, nu pierde, chiar dacă per total ca pondere în buget noi pierdem, pentru că ne cresc atribuţiile, pentru că ne-au crescut foarte tare costurile (…) ar trebui să crească proporţional şi veniturile. Dacă nu cresc proporţional, nu e în regulă să scadă, adică să piardă municipalitatea… E profund în neregulă, trebuie găsite alte soluţii”.
 
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a reacţionat pe Facebook, relatând că Dragnea le-a spus primarilor că nu a venit să le dea soluţii privind bugetul, pentru că nu are competenţe legale.
 
„Este aşa cum spuneam: Dl Dragnea va spune că alţii (guvernul, ministerul de finanţe) sunt vinovaţi, şi nu el, pentru amputarea bugetului Primăriei Capitalei cu aproape 25%. După ce a ascultat primarii prezenţi la şedinţa Asociaţiei Municipiilor, Dl Dragnea a spus textual: „Nu am venit să vă dau soluţii privind bugetul. Nu am competenţe legale”. Dar a continuat să susţină, în ciuda explicaţiilor şi argumentelor aduse de primari, că bugetul este unul bun şi a prezentat o situaţie roz a economiei. Dacă e totul aşa de bine, cum de ne va aştepta un an de austeritate?”, scrie Firea pe Facebook.
 
Firea spune că la insistenţele ei a reuşit să obţină întâlnirea de joi de la Ministerul de Finanţe ca să explice încă o dată că sunt puse în pericol serviciile publice din Bucureşti, a căror notă de plată o achită Primăria Capitalei: transport public, termoficare, iluminat, spitale, consolidări, apă şi canal, investiţii în infrastructură etc.  
 
„Sfidând legea şi atribuţiile complexe pe care le avem, Dl Dragnea, cel «fără competenţe legale» a dat şi indicaţia: «să vă înţelegeţi între voi». De parcă legile şi bugetul sunt ca mersul la film sau la o masă în oraş! Aşa bagatelizare a instituţiilor statului nu am văzut! Cum ne dezbină la Bucureşti, face şi în ţară, încercând să-i învrăjbească pe primarii de municipii cu cei de comune şi oraşe. Un adevărat om de stat! Nu mai am nicio aşteptare. Un lucru e limpede: s-a confirmat că în toate aceste zile am spus adevărul. Mă voi bate pentru el până la capăt!”, susţine Gabriela Firea. 

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Românii care vor avea mai mulți bani în 2025. Legea a trecut de Parlament
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu dă lovitura. Răsturnare de situație după alegerea Guvernului: Vă garantez că veţi regreta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Mangione respinge acuzațiile în cazul Thompson: O poveste de la tribunalul din New York
MediaFlux
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii