„Usturoiul și ceapa nu știu ce efect pot să aibă. Sunt sănătoase, dar asta nu înseamnă că vor crea imunitate împotriva unei boli care poate să ucidă pe cineva. Îmi pare foarte rău, dar nu ai cum să testezi astfel de remediu pentru că tu, dacă nu ai făcut gripă, pentru că sunt mulți care nu o fac într-un sezon și o fac în sezonul următor, cred că i-a protejat acest remediu, dar de fapt, științific, acest remediu nu prea protejează. Testările se fac în laboratoare, se fac cu cercetări care sunt autorizate și care sunt monitorizate și care au o metodologie. Nu poți să spui că am luat și nu am răcit, ca și cum remediul este bun. Acest lucru este o superficialitate și o gândire care nu poate decât să pună viața în pericol copiilor tăi sau rudelor tale.”, a declarat Raed Arafat, prezent prin legătură telefonică, în emisiunea Violetei Romanescu, de la România TV.
Citeşte şi Sorina Pintea: Aproximativ 10.000 de fiole de vaccin antigripal vor fi redistribuite în ţară
Iată rețeta postată de Olivia Steer
”Am găsit pe un site cu trafic greu reteta naturistă a VACCINULUI ANTIGRIPAL. Rog nu-l faceți acasă, dacă nu vreți să se supere Tanti Pintea și Nenea Cercel, că nu le mai iese epidemia, nici macar pe hîrtie. Și apoi nu mai pupă nimeni comisioane din noile achiziții de vaccinuri. Și asta nu e frumos deloc!
1/4 cana usturoi pisat
1/4 cana ceapă tocată
1/4 cană ardei iute tocat
1/4 cană ghimbir ras
3 linguri de hrean ras
1 lingura cuișoare pisate
750 ml oțet organic de mere
Se așează totul într-un borcan de 1, 5 litri. Se completează cu oțet și se lasă la infuzat peste noapte. Se iau două-trei-patru linguri, la fiecare masă.”, este mesajul publicat de Olivia Steer pe pagina sa de Facebook.