Ministrul Vasile Cepoi va fi cercetat de DNA pentru conflictul de interese

Conflictul de interese în care s-ar afla ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi va fi investigat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), potrivit competenţei conferite de Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, ca urmare a sesizării depuse de ANI.
Romania TV
25 sept. 2012, 12:17
Ministrul Vasile Cepoi va fi cercetat de DNA pentru conflictul de interese

Sesizarea înaintată DNA de către Agenţia Naţională Anticorupţie (ANI) în cazul ministrului Vasile Cepoi se referă la încălcări ale articolul 18 din Legea 78/2000 referitor la infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi ale articolului 13 privind fapta persoanei „care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani”.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa indiciilor referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie de către Vasile Cepoi, în perioada în care a fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, a informat, marţi, ANI.

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a consemnat în declaraţia sa de avere din iunie 2012 venituri de 101.270 de lei încasate din drepturi de proprietate intelectuală şi training în patru proiecte şi că soţia sa a primit ca asistent în proiect 29.820 de lei.

Potrivit declaraţiei de interese din iunie 2012, Vasile Cepoi a avut, în perioada 1 noiembrie 2011 – 30 aprilie 2012, o convenţie civilă cu Fundaţia Amfiteatru Bucureşti.

Soţia lui Vasile Cepoi, Făniţa, are un contract pe perioadă determinată la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, acesta expirând în 1 decembrie 2012, a mai notat ministrul Sănătăţii în declaraţia de interese.

Vasile Cepoi este preşedintele Asociaţiei pentru Asigurarea Calităţii Serviciilor Medicale şi vicepreşedintele Fundaţiei de Cercetare Clinică şi Experimentală Cardio-Vasculară, conform documentului citat.

Ca director executiv la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, funcţie deţinută până la numirea sa ca secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în ianuarie 2012, Vasile Cepoi a încasat în anul fiscal anterior 33.840 de lei, iar din activitatea didactică la Universitatea Apollonia din Iaşi a obţinut 15.636 de lei. Soţia acestuia a câştigat 45.245 de lei ca director adjunct al Liceului Sportiv din Iaşi, potrivit declaraţiei sale de avere din iunie 2012.

Cepoi a mai încasat 101.270 de lei din drepturi de proprietate intelectuală, respectiv din cursurile susţinute în patru proiecte, iar soţia acestuia a obţinut ca asistent într-un proiect aproape 30.000 de lei.

Vasile Cepoi are un teren intravilan de 453 de metri pătraţi şi o casă de 70 de metri pătraţi în Botoşani, un apartament în Iaşi, în suprafaţă de 100 de metri pătraţi, cumpărat în 2000 şi două terenuri agricole, de 2.200 de metri pătraţi, achiziţionate în 2003.

Cepoi deţine un autoturism Citroen din 2006, are în conturi peste 110.000 de lei şi 600 de euro, dar trebuie să restituie până în 2016 un credit de 20.000 de euro, luat în 2006, potrivit declaraţiei sale de avere.

În luna mai a acestui an, Vasile Cepoi a fost nominalizat pentru Ministerul Sănătăţii în Cabinetul Ponta, la patru luni după numirea sa ca secretar de stat al aceluiaşi minister, dar în Guvernul Boc.

În 2001, Vasile Cepoi a devenit şeful Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate din Iaşi, în urma unui concurs, iar în anul 2003 a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în guvernul condus de Adrian Năstase. În februarie 2004, el a fost destituit din Ministerul Sănătăţii, în urma unui conflict cu premierul de atunci Adrian Năstase.

Medicul ieşean Vasile Cepoi a fost numit director general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în anul 2005, fiind apoi desemnat secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, având sprijinul PDL Iaşi.

În anul 2008, Cepoi a revenit la Iaşi, ocupând funcţia de director de cercetare în cadrul Spitalului Parhon, iar un an mai târziu a fost numit şef al Direcţiei de Sănătate Publică din Iaşi.

La începutul anului 2012, pe fondul scandalului legat de SMURD şi de Raed Arafat, Vasile Cepoi a fost desemnat secretar de stat în Ministerul Sănătăţii în guvernul condus de Emil Boc. Numirea a fost făcută prin modificarea organigramei ministerului, înfiinţându-se un al treilea post de secretar de stat, special pentru Cepoi.

Vasile Cepoi declara atunci că nu există „nicio spaimă” în cazul implicării privaţilor în sistemul de urgenţă, pentru că nu este vorba de privatizarea acestuia.

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, în calitate de fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

Potrivit ANI, în calitate de director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Vasile Cepoi a participat la luarea unei decizii prin semnarea unui acord de parteneriat, angajând instituţia pe care o conducea la acea dată ca partener în Proiectul „Calitate şi performanţă în sistemul sănătăţii publice din România”, derulat în baza Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

Ulterior, Vasile Cepoi, împreună cu soţia sa, au fost angajaţi în cadrul proiectului şi au obţinut venituri de natură salarială de la beneficiarul Fundaţia Amfiteatru şi de la partenerii Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, respectiv S.C. Info Educaţia S.R.L, a precizat ANI.

Parteneri în cadrul proiectului au fost Fundaţia Amfiteatru, ca beneficiar, alături de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, Colegiul Medicilor din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi şi S.C. Info Educaţia S.R.L.

ANI susţine că beneficiul patrimonial obţinut de Vasile Cepoi, împreună cu soţia sa, în cadrul acestui proiect este de 191.726 lei (aprox. 42.440 de euro).

În Proiectul „Calitate şi performanţă în sistemul sănătăţii publice din România” – dezvoltat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), Vasile Cepoi a deţinut următoarele calităţi: manager de proiect (numit în funcţie la data de 1 septembrie 2010 şi înlocuit din funcţie la 26 octombrie 2010); director de proiect pentru activităţile editoriale şi de cercetare (în perioada 1 decembrie 2010 – 5 decembrie 2011); trainer audit calitate (în perioada 1 mai 2011 – 31 august 2011 şi 1 octombrie 2011 – 31 martie 2012).

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy