Cristian Zărescu, fost jurnalist, a escaladat cel mai înalt munte din cele două Americi. Aconcagua are 6960 de metri VIDEO

Cristian Zărescu a cucerit America, escaladând cel mai înalt munte din zonă. N-a făcut-o singur, ci alături de alţi doi români, Attila Kiss şi Raducanu Bogdan Gabriel. 
Iulian Tudor
08 feb. 2019, 12:43
Cristian Zărescu, fost jurnalist, a escaladat cel mai înalt munte din cele două Americi. Aconcagua are 6960 de metri VIDEO

Escaladarea celor 6900 de metri ai muntelui a durat mai multe zile, timp în care românii au trebuit să facă faţă vremii capricioase.  

„După 16 zile de chin, cu temperaturi de, ziua + 40 iar noaptea – 30, drapelul României flutură acolo unde îi este locul, adică cel mai sus. Aconcagua, cel mai înalt vârf de pe cele două continente americane a fost, din nou, cucerit de români. Nu a fost ușor, dar. . . . . Ce mai contează. Să auzim de bine”, a scris Cristian Zărescu pe pagina sa de Facebook. 

Citeşte şi China „curăţă” Everestul de trupurile neînsufleţite ale alpiniştilor

Aconcagua, în original în spaniolă, Cerro Aconcagua, se găsește în Argentina și este simultan cel mai înalt munte din ambele Americi, din emisfera sudică și emisfera vestică, precum și cel mai înalt munte din afara Asiei și unul din Cele șapte vârfuri importante ale lumii, fiecare dintre ele fiind cel mai înalt al continentului sau al sub-continentului din care face parte, scrie wikipedia.org.

Parte a lanțului muntos al Anzilor Cordilieri este mărginit de văile Valle de las Vacas la nord și est, respectiv de Valle de los Horcones Inferior la vest și sud. Muntele și împrejmuirile sale fac parte din parcul regional numit Parque provincial Aconcagua. Muntele are a serie de ghețari, dintre care cei mai masivi sunt Ghețarul polonezilor (conform Glaciar de los polacos) și Ghețarul englezilor (conform Glaciar de los inglesos).

Cristian Zărescu este pasionat de munte, alpinism și pescuit. Jurnalistul a urcat vârfuri de peste 2.000 m în România (Munții Făgăraș, Retezat, Bucegi, Ciucaș), iar în 2014 a urcat pe Mont Blanc din Franța, pe ruta Gouter.

Masivul Mont Blanc, la cei 4.810 metri ai săi este o provocare chiar şi pentru cei mai experimentaţi alpinişti. Cristian Zărescu a reuşit să demonstreze însă că, atunci când te ambiţionezi, îşi poţi atinge visul.

„De un an de zile am început să ne pregătim fizic, dar şi să investim în echipamentele de care aveam nevoie. În timpul ascensiunii, timp de două zile am stat blocaţi la 3.500 de metri. Am stat 48 de ore în cort şi am aşteptat un moment prielnic. Şase zile a durat accensiunea şi am reuşit să ajungem pe Monte Blanc, după o ascensiune finală care a durat aproximativ opt ore”, povestea jurnalistul la vremea respectivă.

Spynews
Cadavrul unui bărbat, găsit în cuptorul din bucătăria spitalului unde era internat. Polițiștii au pornit o anchetă
Bzi.ro
Ispita Diandra arată senzațional după ce a slăbit 8 kilograme! Ține post negru luni, miercuri și vineri
Fanatik.ro
Drumul care trebuia să rezolve o mare problemă cu traficul din zona Bucureștiului, departe de finalizare. Lucrările au rămas în urmă și se pare că șoferii mai au de așteptat
Capital.ro
Mașinile interzise în București. Se pun restricții tot timpul, orele 07-10 și 16-19
Playtech.ro
Cum a arătat Romina Gingașu mireasă. Imagini de colecție de la nunta româncei cu miliardarul Piero Ferrari
DailyBusiness
Vestea zilei pentru 200.000 de români. Ce s-ar putea întâmpla cu pensiile lor
Adevarul
Pensiile militare nu vor mai fi impozitate sub 3.000 de lei. De când se aplică prevederea
Spynews
Când este recomandat să pui castraveții la murat. Perioada ideală pentru a-i pregăti pentru iarnă
Spynews
Bianca Drăgușanu a primit amendă! Vedeta a răbufnit: ”Tupeu ordinar” | FOTO
Evz.ro
Rețetă de toamnă. Bărcuțe de vinete umplute cu carne tocată
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Soția fostului finalist de la ”Puterea Dragostei”, Gabriel Vasiliu, ucisă în Olanda! Tragedia de nedescris a avut loc în timp ce fostul concurent se află după gratii
Cancan.ro
2 români, stabiliți în Italia, au avut parte de șocul vieții lor într-un supermarket din România. Cât au plătit pentru un coș de cumpărături
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Cadavrele a doi bărbați din Brașov plutesc de zile întregi pe Marea Neagră! Motivul pentru care autoritățile nu le pot recupera! Familiile sunt disperate
Capital.ro
Ungaria e la ani lumină de România. Viktor Orban ne-a umilit. Cum ne-a dat peste nas
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
Ea este Denisa, românca stewardesă găsită moartă într-un apartament din Japonia. Avea doar 30 de ani și era unicul copil al părinților: ”Facem un apel către toți cei care...”
substantial.ro
Melania Trump îl apără pe fostul președinte Donald Trump: Reacție dură față de administrația Biden
MediaFlux
PENSIE mai mare pentru sute de mii de pensionari. Boloș a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...