Clubul care în anii trecuți aducea cei mai mulți spectatori la partidele sale a ajuns în situația de a pierde bani la fiecare joc pe care îl dispută acasă. Pentru FCSB, meciurile din actualul sezon de pe Arena Națională nu doar că n-au mai însemnat o sursă de venit, ci au dat gaură în buget.
Gazeta a aflat cu exactitate care e suma medie pe care gruparea patronată de Gigi Becali o suportă pentru orice confruntare de Liga 1 pe care îl joacă pe cea mai mare și mai luxoasă arenă a țării. Nivelul e unul extrem de ridicat: în jur de 55.000 de euro!
Spre deosebire de alte cluburi, care nu sunt nevoite să plătească o chirie sau au de plătit o sumă foarte mică, exemple fiind Viitorul, CFR, Astra, Dinamo, Voluntari, FCSB pornește din start cu un deficit de 13.000 de euro, atât cât reprezintă taxa către proprietarul „Arenei”, Primăria București.
Celelalte costuri sunt și mai ridicate, iar firma de pază, jandarmii, serviciul de ambulanță, utilitățile, dar și costurile cu baremurile arbitrilor și observatorilor duc spre o sumă totală de aproape 55.000 de euro!
De exemplu, la partida cu Hermannstadt, de luni seară, pentru a acoperi costurile totale de organizare, FCSB ar avea nevoie de aproape 8.500 de spectatori. Plătitori de bilete! Prețul minim al unui bilet este de 10 lei, iar cel mediu pentru toate cele scoase la vânzare e în jur de 30 lei, adică 6,5 euro!
Premisele nu anunță sub nicio formă o afluență atât de mare la partida de luni. Media de spectatori din actualul campionat e una extrem de mică pentru ceea ce a însemnat FCSB la acest capitol în ultimii 15 ani! Doar 5.600 de spectatori a strâns FCSB în medie la cele 11 partide pe care le-a jucat acasă. E drept că aproape jumătate dintre ele au fost susținute în altă parte decât pe Arenă: 3 meciuri la Voluntari și două la Pitești. Dacă această cifră se va păstra și luni, contra ardelenilor, atunci clubul va raporta un deficit de aproape 20.000 de euro, rezultat din raportul: costuri versus cheltuieli totale de organizare.