Elena Udrea şi Adrian Alexandrov au ieșit la plimbare cu micuța Eva Maria, care a împlinit patru luni, în orașul costarican San Jose, unde Elena Udrea s-a mutat dinainte să primească vestea condamnării la închisoare în România.
Elena Udrea şi Alina Bica, aflate de pe 3 octombrie în arest preventiv în Costa Rica, au fost eliberate la sfârșitul lunii decembrie după ce Tribunalul Bucureşti a decis, revocarea cererilor de extrădare.
În România Curtea Constituţională a admis, la începutul lunii noiembrie 2018, o sesizare a premierului Viorica Dăncilă, constatând că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ÎCCJ pe tema constituirii completurilor de 5 judecători. CCR a dispus că Instanţa supremă trebuie să ia de îndată măsurile necesare pentru constituirea completurilor de 5, în sensul desemnării prin tragere la sorţi a tuturor membrilor acestor completuri. Până la decizia CCR, erau traşi la sorţi doar patru judecători din aceste completuri, iar al cincilea era membru de drept, fiind, după caz, preşedintele sau vicepreşedintele Instanţei supreme, respectiv şeful Secţiei civile sau penale.