UPDATE: Metrorex anunţă că incidentul produs, luni dimineaţă, la staţia Dristor 1, unde pasagerii au fost evacuaţi, a fost provocat de o degajare de praf cauzată de obturarea temporară a unei supape de ventilaţie. Compania precizează că sesizarea de fum nu s-a confirmat, iar pasagerii nu au fost în pericol.
„Metrorex informează publicul că astăzi, 11 februarie a.c., în intervalul 08:00 – 08:20, trenurile de metrou au circulat cu întârzieri faţă de graficul normal de circulaţie. Într-unul din trenurile care circula pe Magistrala 1, în direcţia Piaţa Unirii, mai mulţi călători au anunţat o posibilă degajare de fum şi au anunţat serviciul naţional de urgenţă apelând la 112. Trenul a fost oprit în staţia Dristor 1 şi călătorii au fost debarcaţi. Echipele Metrorex împreună cu echipele ISU au verificat starea tehnică a trenului. Astfel, nu s-a confirmat sesizarea de degajare de fum, fiind vorba despre o degajare de praf din cauza obturării temporare a unei supape de ventilaţie”, a trasmis, luni, Metrorex.
Compania a precizat că s-a intervenit în scopul prevenirii oricăror eventuale pericole conform procedurilor in vigoare.
„Evenimentul sesizat a fost, însă, o alarmă falsă, siguranţa călătorilor nu a fost pusă în pericol în niciun moment. Societatea respectă normele şi prevederile în vigoare, iar măsurile luate sunt pentru a preveni orice tip de eveniment care ar putea avea impact asupra siguranţei transportului călătorilor cu metroul”, a mai anunţat compania.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Călătorii au fost evacuați dintr-o garnitură de metrou din care ieșea fum, informează ISU București-Ilfov. Garnitura se afla la stația de metrou Dristor, ulterior aceasta fiind tractată la depou, fără probleme.
Potrivit sursei citate, nu a existat apel la 112 pentru acest incident.
Călătorii din celelalte stații de pe magistrala 1 au fost informați de către reprezentanții METROREX că circulația trenurilor se desfășoară cu dificultate din cauza unor defecțiuni tehnice.
Potrivit B1TV ar fi vorba de o posibilă sinucidere.