„Astăzi, 11 februarie, am anunțat oficial conducerii Camerei Deputaților decizia de a părăsi grupul parlamentar PSD, devenind, astfel, deputat neafiliat.
Nu a fost deloc o decizie ușoară, însă a fost o decizie necesară, dictată de cursul pe care l-a luat, în ultimii doi ani, politica dusă de PSD Giurgiu.
O politică dominată de interese personale și de grup – în detrimentul celor ale alegătorilor -, de trădări și jocuri ”la două capete”, de marginalizare a celor care nu erau de acord cu direcția în care se îndrepta PSD Giurgiu…
În aceste condiții, am decis că este timpul să mă ”rup” de acest tip de politică, pe care nu o voi accepta niciodată și să rămân deputat neafiliat, urmărind, în toată activitatea mea de parlamentar, să apăr interesele alegătorilor giurgiuveni”, a scris Andrei Alexandru pe Facebook.