PSD, replică pentru Comisia Europeană: Abuzurile împotriva drepturilor omului nu pot fi trecute cu vederea în niciun stat european

Partidul Social Democrat reacţionează la avertismentele venite din partea Comisiei Europene privind OUG "care vizează completele ilegale de la Înalta Curte".
Filip Stan
12 feb. 2019, 07:49
PSD, replică pentru Comisia Europeană: Abuzurile împotriva drepturilor omului nu pot fi trecute cu vederea în niciun stat european

„Apreciem faptul că reprezentanții Comisiei Europene s-au exprimat față de eventualitatea unei OUG privind completele ilegale de la Înalta Curte. Amintim însă că abuzurile împotriva drepturilor omului nu pot fi trecute cu vederea în niciun stat european. La fel cum condamnările politice de dinainte de 1989 nu au putut fi ignorate și au fost abolite de România democratică, tot așa nu putem rămâne indiferenți când trei decenii mai târziu vedem că drepturile omului au fost din nou încălcate.

În orice stat membru al Uniunii Europene, precum Germania, Olanda, Italia sau Franța, dacă s-ar fi constatat că au existat procese conduse de complete nelegale sau condamnări pe baza unor protocoale secrete ilegale, cei condamnați ar fi fost imediat exonerați.

Aceasta pentru că drepturile omului nu sunt opționale, ci reprezintă coloana vertebrală a Uniunii Europene. Să ne amintim Legea 221/2009 privind condamnările politice din timpul regimului comunist, care spune că „toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic (…) sunt înlăturate de drept” (Art. 2). Păstrând proporțiile, principiul este același: dreptul unor cetățeni la un proces corect și legal a fost încălcat, iar în 2009 statul român a dispus o justă reabilitare.

Diferența e că atunci nimeni nu a contestat legea la Curtea Constituțională că ar acționa retroactiv, nimeni nu a pârât România la Bruxelles că a fost atacată independența justiției și statul de drept sau că se încalcă principiul separațiilor puterilor în stat și nimeni nu a obiectat că printr-o lege se intervenea asupra unor hotărâri judecătorești rămase definitive. Ce facem azi cu drepturile omului? Mai ținem cont de ele sau le punem între paranteze?”, notează PSD.

Citeşte şi:  Tudorel Toader îi scrie lui Frans Timmermans şi îl anunţă că ordonanţa pentru recursul în anulare rămâne în calcul

Comisia Europeană atrage atenția Guvernului de la București asupra faptului că este important ca hotărârile judecătorești care au devenit definitive să nu mai poată fi repuse în discuție și recomandă o consultare amplă cu sistemul judiciar înainte de a adopta o eventuală ordonanță de urgență care să introducă recursul în anulare pentru cei condamnați de completele de 5 judecători de la Înalta Curte în perioada 2014-2018.
Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Comisiei, Christian Wigand, care a confirmat primirea de către prim-vicepreședintele Frans Timmermans a răspunsului la scrisoarea trimisă luna trecută Guvernului Dăncilă pe tema recursului în anulare.

”Siguranța juridică, inclusiv respectarea hotărârilor judecătorești definitive („res iudicata”), este o componentă esențială a statului de drept. După cum a subliniat Curtea Europeană de Justiție, este important ca hotărârile judecătorești care au devenit definitive să nu mai poată fi repuse în discuție”, a precizat Wigand.

”De asemenea, ar fi important ca autoritățile române să acorde timpul necesar unei consultări ample cu sistemul judiciar și să evalueze cu atenție consecințele practice ale deciziilor Curții Constituționale și măsurile care urmează să fie luate”, a mai adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a mai subliniat că este esențial ca România să revină la lupta împotriva corupției, să asigure o justiție independentă și să evite orice pas făcut înapoi.

”Comisia urmărește îndeaproape discuția din România despre posibilitatea adoptării unei ordonanțe de urgență privind recursul în anulare în urma a două decizii ale Curții Constituționale. Comisia a menționat deja prima decizie a Curții, cea referitoare la completurile de 5 judecători, în raportul MCV de anul trecut”, a mai spus el.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Playtech.ro
Ce nu este bine să faci în Ajun de Crăciun. Tradiții și obiceiuri de 24 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cum l-ar putea convinge Trump pe Putin să facă pace în Ucraina. Expert: „S-ar putea să aibă loc și o reîmpărțire a unor sfere de influență”
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Rețeta de cozonac a lui Păstorel. Un procedeu care rar se mai folosește
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. A făcut chiar el anunțul tulburător: Va muri sigur, în curând!
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Mesaj de protest pe gardul Palatului Cotroceni: „Trădătorule, pleacă”
MediaFlux
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători