Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia, într-un comunicat de presă transmis miercuri, asupra propunerii Ministerului Educaţiei Naţionale prin care se doreşte modificarea planurilor-cadru din învăţământul primar. Concret, printr-un proiect de ordin de ministru, se doreşte eliminarea a: două ore/ săptămână de educaţie fizică la clasa pregătitoare, două ore/ săptămână la clasa I şi ooră/ săptămână la clasa a II.
„Printr-un simplu ordin, Ministerul Educaţiei Naţionale afectează sănătatea elevilor noştri şi încurajează obezitatea în rândul acestora!”, spun reprezentanţii FSLI.
Modificări importante în orarul elevilor. Ce schimbări propune ministrul Educaţiei
Aceştia amintesc că, potrivit studiilor, în România, unu din 4 copii suferă de obezitate. Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de supraveghere a obezităţii copiilor din Europa (COSI) indică pentru România, la copiii de 8 ani, o prevalenţă a obezităţii de 11,6% şi a supraponderabilităţii de 26,75 %.
„Prin urmare, avem nevoie de ore de educaţie fizică în şcoli, altfel vom avea copii obezi sau cu alte afecţiuni”, mai spun reprezentanţii FSLI.
Ei arată că un alt efect negativ al acestui ordin este concedierea cel puţin 1.500 de profesori de sport, din unităţile şcolare din întreaga ţară.
Potrivit FSLI, aceştia vor fi trimişi în şomaj, în condiţiile în care sistemul de învăţământ are nevoie de personal didactic calificat şi de programe care să încurajeze sportul şi mişcarea de la vârste cât mai mici. Înlocuirea profesorilor de sport cu învăţătoarele reprezină o formă mascată de reducere a costurilor din educaţie, deşi guvernanţii s-au lăudat cu creşterea fondurilor pentru acest sistem.
„Ministrul Educaţiei Naţionale trebuie să retragă de urgenţă acest proiect de ordin cu consecinţe negative asupra sănătăţii elevilor, dar şi asupra cadrelor didactice care vor rămâne fără loc de muncă. Suntem atât de săraci încât nu ne mai preocupă sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a elevilor şi ne gândim să facem economie pe spatele copiilor, afectându-le viaţa? Este o cale greşită şi MEN trebuie să răspundă prin anularea acestui proiect. În plus, ce soluţii vor avea colegii noştri forţaţi să plece din sistemul de învăţământ? Este evidentă lipsa consultării unor specialişti, înainte de a se face această propunere, prin care se doreşte doar reducerea bugetului pentru educaţie”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI, citat în comunicat.