„Exista multe metode prin care poti incerca sa opresti ascensiunea unui candidat pe care nu-l simpatizezi din considerente politice. Ceea ce se intampla acum este in mod evident un truc politic, insa unul care incalca domnia legii intr-un stat de drept.
Felul in care a fost facut, exact inainte ca dumneaei sa vina la Bruxelles, pentru a fi audiata, dovedeste clar ca este vorba despre o actiune politica, nu despre un demers judiciar credibil.
Actiunea judiciara este folosita drept alibi pentru un comportament politic extrem de negativ. Este complet neacceptabil din punctul de vedere al Uniunii Europene ca Justitia sa fie folosita pentru motivatii politice. Vom analiza la nivelul Parlamentului European acest caz, dar pentru multi europarlamentari este deja clar ca guvernul roman incalca principiile statului de drept, similar cu ceea ce s-a intamplat in Ungaria si Polonia”, a spus Elmar Brok,intr-o declaratie pentru Ziare.com.
La final, Brok a adaugat: „Cer autoritatilor romane sa abandoneze mentalitatea stalinista si sa reanalizeze situatia din perspectiva statului de drept”.
Şefa Secţiei de anchetare a magistraţilor, Adina Florea, a declarat, joi dimineaţă, că dosarul în care este citată Laura Codruţa Kovesi a fost deschis în urma plângerii lui Sebastian Ghiţă din decembrie 2018. Ea spune că, dacă Laura Codruţa Kovesi nu se va prezenta la audierea de vineri, există măsuri procesuale referitoare la modalităţile de citare şi la aducerea persoanei cercetate.