Expoziţia reconstituie 12 scene, de la o aşezare neanderthal până la o staţie spaţială, trecând prin Roma Antică şi gladiatorii săi din lego, care au putut fi deja admirate la Muzeul Neanderthal din Mettmann, scrie Agerpres.
Pentru ‘construirea’ lor a fost nevoie de cinci luni.
Vizitatorii pot vedea omul preistoric la vânătoare de mamuţi, gladiatorii luptând în arenă şi coloniştii din America însoţindu-şi turmele de oi.
Sunt reprezentate, între altele, Grădinile suspendate din Babilon, Marea Piramidă de la Gizeh şi Marele Zid Chinezesc, precum şi modele de bărci ale vikingilor, castele din Evul Mediu şi nave spaţiale.
Expoziţia este completată cu obiecte originale din colecţia muzeului arheologic pentru a ilustra diferitele spaţii recreate, precum tăbliţe cuneiforme din Mesopotamia, ceramică din Egiptul faraonilor şi vârfuri de săgeţi ale amerindienilor.
Expoziţia, deschisă de miercuri, 26 septembrie, până la 31 ianuarie 2013, include şi un spaţiu în care copiii pot da frâu liber imaginaţiei jucându-se cu piese Lego.