Viorica Dăncilă: Nu cred că în acest moment este nevoie de o restructurare a Guvernului

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a precizat marţi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, că au existat colegi care au susţinut varianta unei restructurări a Guvernului, dar că ea nu este de acord cu o astfel de măsură în perioada în care România deţine Preşedinţia Consiliului UE.
Filip Stan
19 feb. 2019, 20:37
Viorica Dăncilă: Nu cred că în acest moment este nevoie de o restructurare a Guvernului

„Eu cred că în acest moment nu este nevoie de o restructurare şi am să şi explic de ce. În primul rând pentru că deţinem preşedinţia rotativă şi cred că este bine să dăm dovadă de multă seriozitate, aşa cum am dat încă din prima zi de preluare a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. În două luni de zile s-au realizat foarte multe lucruri. România şi-a schimbat imaginea în ceea ce priveşte experienţa pe care o are şi munca pe care a depus-o în timpul preşedinţiei rotative. Ceea ce nimeni nu ne dădea şanse la început – mă refer la Directiva Gaze, la drepturile de autor – iată că am ajuns în trialog, iar ritmul în care se lucrează este unul alert. Eu cred că trebuie să continuăm şi în timpul Preşedinţiei, eu cred că nu trebuie să avem o restructurare”, a afirmat Dăncilă, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Citeşte şi: CEx PSD: Răzvan Cuc şi Daniel Suciu, propuşi pentru funcţiile de miniştri. Dăncilă: O să îl sun pe Iohannis

Ea a menţionat că această variantă a fost avansată de către social-democraţi preocupaţi de faptul că „două portofolii atât de importante” au rămas fără miniştri titulari o perioadă mai îndelungată.

„S-a vorbit despre acest lucru, tocmai din experienţa celor întâmplate. Am văzut că domnul preşedinte Iohannis a refuzat aceste numiri. Chiar până ieri nu am avut justificarea sau dacă îl acceptă sau nu îl acceptă pe Mircea Drăghici, iar colegii au considerat că ar trebui o restructurare, să trecem prin Parlament, astfel încât să nu mai avem nevoie de acceptul domnului preşedinte Iohannis. Deci, aceasta a fost gândirea pe care au avut o colegii când au vorbit despre restructurare”, a precizat ea.

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 – rezultate finale în 99,69% din secţii de votare. Georgescu e lider! Lasconi, la 8000 de voturi de Ciolacu. Date oficiale BEC
Capital.ro
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
StirileBZI
Românii vor primi ajutoare înainte de Sărbători! Ce decizie a luat Guvernul
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc. Diferență extrem de mică între Marcel Ciolacu și Elena Lasconi
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”