Bica, plângere pe numele lui Kovesi: Mă constitui parte civilă, cer despăgubiri două milioane euro

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica spune că a depus o plângere penală împotriva fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi şi împotriva unui alt procuror, pentru represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă, susţinând că a fost arestată nelegal 80 de zile într-un dosar în care ulterior a fost achitată. Bica cere despăgubiri de două milioane de euro şi instituirea de măsuri asiguratorii pe bunurile mobile, imobile şi financiare ale celor doi.
Romania TV
20 feb. 2019, 20:08
Bica, plângere pe numele lui Kovesi: Mă constitui parte civilă, cer despăgubiri două milioane euro

„(…) Această plângere penală nu are legătură cu procesul de selecţie în care doamna Kovesi se află în raport cu Parlamentul European. Prima dată această pângere a fost formulată în luna iunie 2018. Prin urmare, la vremea respectivă doamna Kovesi nu anuntase niciun fel de intenţie cu privire la o eventuală candidatură, nu se purtau discuţii legate de calităţi pe care domnia sa le-ar fi avut în anumite dosare”, a declarat, miercuri seară, Alina Bica, potrivit news.ro.

Alina Bica a spus că a formulat plângerea la vremea respectivă pentru că a fost arestată nelegal.

„Eu am formulat această plângere la vremea respectivă deoarece în dosarul penal cu pricina eu am fost arestată nelegal 80 de zile. La finalul procesului am fost declarată nevinovată, am formulat plângere împotriva doamnei Kovesi şi împotriva domnului Popovici pentru săvârşirea a două infracţiuni: represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă. Plângerea mea s-a întemeiat pe trei aspecte importante: declaraţia domnului Simu dată în apel în faţa judecătorilor în care acsta a explicat cum a fost scos de domnul Popoviciu mai multe zile şi obligat să mintă în ceea ce mă priveşte, declaraţiile domnului Mihăilescu, declaraţiile domnului Pop Şerban, şi un raport al Inspecţiei Judiciare din luna aprilie 2015, în care Inspecţia Judiciară referitor la acel dosar spunea că m-am comportat corect”, a afirmat Bica

Întrebată cât de mult a contat faptul că l-a anchetat pe fratele lui Kovesi, Bica a spus: „Eu cred că acest aspect a fost determinant”.

„Am în continuare o stare de temere. Ceea ce am păţit eu în Europa a fost ca urmare a declaraţiilor pe care le-am făcut în Comisia SRI. Eu nu cred în coincidenţe”, a mai spus Bica.

Fosta şefă a DIICOT a precizat că va cere 2 milioane de euro despăgubiri.

„Eu am formulat o completare la plângerea penală pe care am depus-o în iunie 2018. Mă constitui parte civilă împotriva dumneaei şi împotriva domnului procuror Popovici. Vreau să subliniez că acest procuror Popovici a fost cel care m-a investigat şi care m-a trimis în judecată în toate cele trei dosare. Este cel care a făcut presiuni împotriva martorilor din dosare şi care a servit-o pe doamna Kovesi aşa cum a dorit domnia sa. Am cerut despăgubiri în valoare de 2 milioane de euro şi am cerut instituirea de măsuri asiguratorii pe bunurile mobile, imobile şi financiare ale celor doi”, a subliniat Bica.

Alina Bica a declarat că nu se va mai întoarce niciodată în România.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni