„DN 14, intrarea în Mediaş dinspre Sibiu, un şofer in vârstă de 44 de ani, în timp ce conducea spre Mediaş, pe un tronson de drum în curbă, a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens unde a intrat in coliziune cu un turism condus regulamentar din sens opus, după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Trei persoane au fost transportate la spital, toţi din auto condus regulamentar, conducătoarea auto, 32, pasager, în jur de 30, şi o fetiţă de 9 ani. Toţi cei implicaţi sunt medieşeni. Trafic alternativ”, a declarat Elena Welter.
Copilul a suferit politraumatisme uşoare, iar mama ei are un traumatism la genunchi, fiind transportate la Camera de Primiri Urgente a Spitalului Mediaş, potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanţei Sibiu, Liliana Blaga.
Bărbatul de 30 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a fost transportat de SMURD la Spitalul din Mediaş, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Cristina Criveanu.