„Supravieţuitorul” Bears Grylls le-a mâncat bulgarilor o broască protejată de lege. Autorităţile de la Sofia îl caută să-l sancţioneze

Aventurierul Bear Grylls este căutat de autoritățile bulgare după ce au descoperit că în timp ce a filmat un documentar în Munții Rila a omorât și apoi mâncat o broască protejată prin lege.
Iulian Tudor
22 feb. 2019, 10:05

Bear Grylls a filmat în 2017, într-o are protejat din Bulgaria, un episod al celebrei sale emisiuni, „Running Wild. După ce filmul a fost transmis, autoritățile din Sofia, care i-au acordat permisiunea aventurierului să filmeze în acea zonă, au constatat că acesta a omorât un animal protejat de lege. Grylls și dansatorul Derek Hough, protagoniștii acestui episod, sunt văzuți cum omoară o broască o gătesc și apoi o mănâncă înainte de a înota într-un lac.

Aventurierul britanic Bear Grylls și compania de producție a serialului acestuia, ar urma să fie sancţionați cu o sumă care variază între 250 și 2.500 de euro. Ministerul Mediului din Bulgaria spune că vedeta a cerut permisiunea de a filma în zona naturală protejată şi ştia precis ce are voie şi ce nu are voie să facă.

Este evident din material că în timpul filmărilor s-au produs încălcări ale reglementărilor şi regulilor de conduită în arii protejate: intrarea şi înotul în bazinul hidrografic al lacului Karakashevo, aprinderea unui incendiu şi prinderea şi uciderea unui animal„, afirmă Ministerul Mediului de la Sofia.

Spynews
Cadavrul unui bărbat, găsit în cuptorul din bucătăria spitalului unde era internat. Polițiștii au pornit o anchetă
Bzi.ro
Ispita Diandra arată senzațional după ce a slăbit 8 kilograme! Ține post negru luni, miercuri și vineri
Fanatik.ro
Lidl bagă la ofertă de joi, 12 septembrie 2024, produse pe care românii le adoră. Se vor vinde ca pâinea caldă, cel mai ieftin costă 1.49 lei
Capital.ro
Durere infinită în muzica populară. S-a stins maestrul naiului din România
Playtech.ro
Cum a arătat Romina Gingașu mireasă. Imagini de colecție de la nunta româncei cu miliardarul Piero Ferrari
DailyBusiness
Ajutor de încălzire URIAȘ. Sute de lei în PLUS la pensie! Cum poți beneficia de ei
Adevarul
Degeaba ridicăm F-urile să urmărească dronele rusești, degeaba le identificăm și le luăm la țintă: „Probabil politicienii noștri așteaptă pierderi de vieți umane”
Spynews
Când este recomandat să pui castraveții la murat. Perioada ideală pentru a-i pregăti pentru iarnă
Spynews
Bianca Drăgușanu a primit amendă! Vedeta a răbufnit: ”Tupeu ordinar” | FOTO
Evz.ro
Oana Mizil, dezvăluiri incendiare. Adevărul despre agresiunile lui Vanghelie
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Bianca Drăgușanu și Victor Slav, întâlnire de gradul zero la școala Sofiei, după declarațiile dure pe care blonda le-a făcut despre tatăl fetiței sale! Ce s-a întâmplat în curtea școlii spune totul despre relația lor
Cancan.ro
Mormântul Denisei Răducu a ARS ca o torță!!! Imagini șocante de la cimitirul din Ștefănești, părinții ei sunt devastați
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Cadavrele a doi bărbați din Brașov plutesc de zile întregi pe Marea Neagră! Motivul pentru care autoritățile nu le pot recupera! Familiile sunt disperate
Capital.ro
Adio, maestre! A murit cel mai iubit ACTOR al românilor. A fost idolul a generații întregi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
Ea este Denisa, românca stewardesă găsită moartă într-un apartament din Japonia. Avea doar 30 de ani și era unicul copil al părinților: ”Facem un apel către toți cei care...”
substantial.ro
Audiență record pentru Digi FM și PRO FM în 2024
MediaFlux
NOUL PRAG de IMPOZITARE a PENSIILOR! SIMONA BUCURA OPRESCU a anunțat EXACT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...