Tăriceanu: Este mai bine ca liberal-democraţii să meargă singuri la alegerile europarlamentare

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, crede că din rațiuni care țin de doctrină, este mai bine ca liberal-democrații să meargă singuri la alegerile europarlamentare și nu împreună cu partenerii de la Guvernare.  
Filip Stan
22 feb. 2019, 14:36
Tăriceanu: Este mai bine ca liberal-democraţii să meargă singuri la alegerile europarlamentare

„Colegii şi eu am analizat cu atenţie şi avantajele, şi dezavantajele de ordin politic mai larg. Noi, ca partid, raţiunea noastră de a fi a fost aceea de a reprezenta valorile şi principiile liberale în România. Mersul pe o listă comună face ca acest aspect să se estompeze şi există o anumită diluare pe care nu ştiu dacă electoratul nostru o va accepta în totalitate”, a declarat președintele ALDE citat de Agerpres.

Tăriceanu a adăugat că la motivele doctrinare se adaugă și cele de ordin practic. „Există şi impedimente de ordin practic. Noi considerăm că avem posibilitatea să obţinem cinci mandate în PE, iar într-o negociere cu PSD, care va obţine acelaşi scor ca la alegerile trecute, ar însemna practic o treime din mandate să le luăm noi, ceea ce nu ar fi foarte simplu de negociat. În momentul de faţă, şi la ALDE şi la PSD, există o idee de a merge pe liste separate”, a explicat Tăriceanu. El a mai spus că „unu şi cu unu nu fac doi”, referindu-se la faptul că voturile separate ale partidelor nu se cumulează neapărat în cazul unei liste comune.

La această decizie pare să fi cântărit și presiunile puse de liberal-democrați care, majoritatrea nu au agreat lista comună cu PSD, dar și afirmațiile lui Liviu Dragnea la ultima reuniune a CexN. Președintele PSD ar fi afirmat, potrivit surselor, că nu este dispus „să-i pună partidul pe tavă lui Tăriceanu” la alegerile prezidențiale.

Potrivit primelor date, pe lista ALDE la europarlamentare vor fi pe primele locuri actualele eurodeputate Norica Nicolai și Renate Weber.

Spynews
Românul care a înjunghiat-o pe fetița de 11 ani, în Londra, este și el tatăl unui copil de patru ani. Ce obișnuia să posteze pe Internet: ”Absolut sinistre”
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Locul din România care i-a dat pe spate pe străini. Are un potențial turistic uriaș, dar puțini români știu de el: ”Este frumos și unic. Sunteți foarte norocoși să locuiți aici”
Capital.ro
Halep, în culmea fericirii. Nu mai poate de bucurie. L-a văzut prima oară
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
România are CEL MAI MARE preț la gaze naturale din regiune! Grecia și Bulgaria sunt în spatele nostru
Adevarul
Prețul unei jumătăți de secol de închisoare. Cât a primit un bărbat pentru că a stat nevinovat după gratii, timp de 48 de ani
Spynews
Ștefan și Maria de la Mireasa, sezonul 9, vacanță romantică în Italia. Cum și-a răsfățat fostul concurent soția de ziua ei onomastică / FOTO
Spynews
Cum a surprins-o Ronald Gavril pe Anamaria Prodan, de ziua onomastică. Iubitul vedetei a dat dovadă de romantismul suprem | FOTO
Evz.ro
Te lasă fără bani chiar la bancomat. Cum acționează escrocii
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cum vrea Vlad Pascu să scape de închisoare. Părinții celor doi tineri uciși în tragedia de la 2 Mai sunt revoltați: „Vrea să fie eliberat, să-și îmbrățișeze părinții”
Capital.ro
Românii cu mașini pe motorină, taxați mai puțin. A intrat în vigoare azi, 16 august
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Chinurile Ioanei din Broșteni: Violată de tată, părăsită de mamă! "Mi-a zis că e sfâșiată"
substantial.ro
Cinci arestări în cazul morții lui Matthew Perry: legătura cu o rețea vastă de trafic de ketamină
MediaFlux
BOALA de care suferă DONALD TRUMP după ce a fost ÎMPUȘCAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...