Falsul chirurg italian, Matteo Politi, a fost adus, în cătuşe la Judecătoria Sectorului 1 după ce a contestat măsura arestului preventiv dispusă de magistraţii în cazul său.
Avocaţii lui Politi spun ca acesta nu e un pericol public si poate fi plasat in arest la domiciliu sau sub control judiciar. Avocatul si iubita falsului medic au luat legatura cu mai multe cliente ale lui Mateo Politi si incearca sa semneze contracte de mediere, ba chiar Politi s-a aratat dispus sa plateasca cheltuielile operatiilor.
Mai mult de atât, una dintre victimele chirurgului impostor a venit la termen pentru mediere.
„E una din cele 6 paciente operate care se spune ca ar fi depus plangere. Mi-a dat inscris ca nu a depus plangere, nu doreste sa depuna plangere, ci doreste locul si data medierii, este dispusa sa faca un act de impacare cu Politi”, spune avocatul acestuia.
Instanța a rămas în pronunțare.
Continuă şi ancheta în cazul femeii care şi-a falsificat diplomele şi timp de zece ani a operat cot la cot cu medicii de la Spitalul Judeţean Ilfov. Poliţiştii de la sectia 9 vor să audieze tot personalul Secţiei de Ginecologie ca să afle cum a fost posibil ca femeia să păcălească sistemul atâta timp. Încă de la prima ora, Roxana Al Momani, medic ginecolog la Spitalul Ilfov, a fost chemată la secţie să dea explicaţii.
„În decursul a trei ani de zile au fost niște operații ocazionale, când eram de gardă. Nu mi-a trezit niciun minut suspiciunea că nu ar fi un medic calificat. Făcând de 10 ani același lucru, e posibil să poți să ai un comportament profesional. Ne ținea de niste pense, făcea niște pansamente, cel puțin cât a intrat cu mine în sala de operație”, Roxana Al Momani.
Audierile în acest dosar vor continua şi in următoarele zile.