ASTRA – HERMANNSTADT 1-0. Unicul gol a fost marcat de Mihai Butean (49), iar Astra a făcut un pas mare spre calificarea în play-off.
Giurgiuvenii au mai ratat ocazii mari de gol prin Claudiu Belu (15) şi Julien Begue (90+1), iar sibienii au ratat prin Răzvan Dâlbea (26) şi Petrişor Petrescu (62).
Astra a ajuns la nouă etape consecutive fără înfrângere, cinci victorii şi patru egaluri. FC Hermannstadt a pierdut ultimele trei meciuri susţinute în campionat.
Astra s-a impus şi în tur, cu 2-0.
AFC Astra Giurgiu – FC Hermannstadt 1-0 (0-0), Stadion ”Marin Anastasovici” – Giurgiu
A marcat: Mihai Butean (49).
Arbitru: Andrei Florin Chivulete; arbitri asistenţi: Valentin Avram, Bogdan Gheorghe (toţi din Bucureşti); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
”E foarte important să nu stăm la mâna destinului și să ne asiguirăm noi, cu forțe și abilități proprii, a patra prezență în play-off-ul Ligii 1”, a spus Costel Enache. Misiunea giurgiuvenilor va fi una delicată, pentru că Miriuță a vertizează: ”Acum le luăm pe rând. Am luat locul 1, am jucat cu locul 2, cu locul 3, acum vine locul 4, nu? Avem șansa noastră. Ultimul joc, cel cu Craiova, ne-a dat speranțe că putem face o partidă bună la Giurgiu și să nu ne întoarcem acasă cu mâinile goale”, a spus și rehnicianul sibienilor.
Echipele de start:
Sepsi – Viitorul s-a încheiat 0-0, iar lupta pentru play-off se anunţă palpitantă până în ultima secundă a sezonului regulat. Pentru cele două formaţii a mai rămas câte un meci: Viitorul dă piept acasă cu Botoşani, iar Sepsi merge la CFR.
Cine aştepta ca lucrurile să devină ceva mai clare după Sepsi – Viitorul s-a înşelat. Formaţia din Sfântu Gheorghe a avut o şansă uriaşă de a fi în play-off încă din această seară, dar Tandia a ratat un penalty. Astfel, totul se amână pentru ultima rundă, de săptămâna viitoare.
CFR, Craiova şi FCSB au biletele de play-off acontate de mult timp. Sepsi, Astra, Botoşani, Viitorul şi Poli Iaşi se luptă pentru ultimele trei locuri. Formaţia din Giurgiu pare cea mai avantajată: o victorie cu Hermannstatd, etapa aceasta, ar fi sinonimă cu obţinerea unui loc în primele şase la final de sezon regulat.
Astfel, în ultima rundă, Viitorul, Botoşani, Sepsi şi Poli Iaşi s-ar lupta pentru ultimele două poziţii. Viitorul şi Botoşani au meci direct, însă moldovenii au avantajul că pot câştiga în această rundă, acasă cu Gaz Metan, ceea ce i-ar oferi varianta egalului în partida cu echipa lui Hagi.
Scenariile sunt multiple, iar calculele destul de greoaie, nefiind deloc exclus să asistăm chiar la un clasament în trei pentru desemnarea formaţiilor care merg la „masa bogaţilor”.
*În caz de egalitate de puncte se vor lua în calcul meciurile directe.