Liderii PSD au decis luni: Mircea Drăghici va coordona campania la alegerile europarlamentare UPDATE

Liderii PSD s-au reunit luni, la Palatul Parlamentului, în şedinţă a Biroului Permanent Naţional. Potrivit unor surse social-democrate, aceştia ar urma să discute despre pregătirile pentru alegerile europarlamentare, care vor avea loc la sfârşitul lunii mai.
Filip Stan
25 feb. 2019, 07:12
Liderii PSD au decis luni: Mircea Drăghici va coordona campania la alegerile europarlamentare UPDATE

UPDATE: BPN al PSD și-a ales, luni, la Parlament, șeful de campanie la alegerile europarlamentare din 26 mai, spun surse din partid. 

Potrivit surselor citate, liderii social-democrați au votat ca șeful campaniei PSD să fie Mircea Drăghici, deputat și trezorier al partidului.

Numirea lui Drăghici vine după ce acesta a ieșit din cursa pentru șefia AEP și și-a retras și candidatura de ministru al Transporturilor.

Biroul Permanent al PSD se reuneşte luni, 25 februarie 2019, începând cu ora 11.00, la Palatul Parlamentului, Sala grupului PSD „Ovidiu Şincai”, au anunţat social-democraţii.

La întrunire urmează să participe şi premierul Viorica Dăncilă, care deţine şi funcţia de preşedinte executiv al formaţiunii.

Pe agenda de lucru se află, potrivit unor surse social-democrate, pregătirea pentru alegerile europarlamentare, care vor avea loc la sfârşitul lunii mai.

Şedinţa PSD este prima după ce mai mulţi lideri, printre care Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă, au participat la congresul PES.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a relatat, sâmbătă, la Congresul PES, că a vorbit cu preşedintele PSD şi că i-a spus lui Liviu Dragnea că dacă social democraţii vor să facă parte din familia socialiştilor europeni trebuie să respecte valorile fundamentale ale acesteia.

„I-am spus ieri (vineri – n.r.): Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră, asta e o linie roşie pentru Europa. Am văzut că România a devenit o societate vibrantă, deschisă, unde lupta împotriva corupţiei a avut succes în ultimii ani, o societate în care există presă liberă, o societate în care sistemul judiciar poate funcţiona independent. Aceste lucruri nu se pot schimba. Nu trebuie să se schimbe. Tocmai am fost în Ungaria. Am văzut ce se întâmplă dacă se fac paşi înapoi”, a spus Timmermans.

Spynews
Românul care a înjunghiat-o pe fetița de 11 ani, în Londra, este și el tatăl unui copil de patru ani. Ce obișnuia să posteze pe Internet: ”Absolut sinistre”
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Locul din România care i-a dat pe spate pe străini. Are un potențial turistic uriaș, dar puțini români știu de el: ”Este frumos și unic. Sunteți foarte norocoși să locuiți aici”
Capital.ro
Românii cu mașini pe motorină, taxați mai puțin. A intrat în vigoare azi, 16 august
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
România are CEL MAI MARE preț la gaze naturale din regiune! Grecia și Bulgaria sunt în spatele nostru
Adevarul
Prețul unei jumătăți de secol de închisoare. Cât a primit un bărbat pentru că a stat nevinovat după gratii, timp de 48 de ani
Spynews
Ștefan și Maria de la Mireasa, sezonul 9, vacanță romantică în Italia. Cum și-a răsfățat fostul concurent soția de ziua ei onomastică / FOTO
Spynews
Cum a surprins-o Ronald Gavril pe Anamaria Prodan, de ziua onomastică. Iubitul vedetei a dat dovadă de romantismul suprem | FOTO
Evz.ro
Te lasă fără bani chiar la bancomat. Cum acționează escrocii
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cum vrea Vlad Pascu să scape de închisoare. Părinții celor doi tineri uciși în tragedia de la 2 Mai sunt revoltați: „Vrea să fie eliberat, să-și îmbrățișeze părinții”
Capital.ro
S-a aflat adevărul despre Băsescu. Greșeală monumentală a fostului președinte
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Chinurile Ioanei din Broșteni: Violată de tată, părăsită de mamă! "Mi-a zis că e sfâșiată"
substantial.ro
Cinci arestări în cazul morții lui Matthew Perry: legătura cu o rețea vastă de trafic de ketamină
MediaFlux
BOALA de care suferă DONALD TRUMP după ce a fost ÎMPUȘCAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...