Soluţia găsită pentru a nu lăsa bucureştenii fără căldură. CGMB a aprobat divizarea Companiei Municipale Energetice Bucureşti

Consilierii municipali au aprobat în şedinţa de marţi înfiinţarea societăţilor pe acţiuni Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA şi Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti SA, în scopul continuării serviciului de alimentare cu energie termică, potrivit Agerpres.
Romania TV
26 feb. 2019, 13:37
Soluţia găsită pentru a nu lăsa bucureştenii fără căldură. CGMB a aprobat divizarea Companiei Municipale Energetice Bucureşti

Hotărârea, adoptată cu 37 de voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi şase abţineri, prevede reorganizarea Companiei Municipale Energetica Bucureşti SA, prin divizare, finalizată prin dizolvare. În termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii CGMB, se va convoca Adunarea Generală a Acţionarilor Companiei Energetica, iar aceasta va aproba declanşarea procedurii de divizare.

Partea divizată din Compania Energetica SA care corespunde serviciului public de alimentare cu energie termică va fi transferată către Compania Termoenergetica SA, care va primi activele şi pasivele corespunzătoare, avizele şi licenţele, contractul şi personalul aferente prestării serviciului public.

Energetica Servicii SA va prelua activele şi pasivele corespunzătoare, avizele şi licenţele, contractul şi personalul aferente prestării serviciilor care nu sunt conexe serviciului de utilitate publică.

Conform expunerii de motive, proiectul de hotărâre a fost elaborat având în vedere decizia Curţii de Apel din 22 noiembrie 2018, prin care se anulează actul administrativ de înfiinţare a Companiei Municipale Energetica. În document este invocată, de asemenea, iminenţa intrării în procedura de faliment a RADET SA.

Din Consiliul de administraţie al Companiei Municipale Termoenergetica vor face parte Daniel Alexandru, Alexandru Burghiu, Iuliu Gogescu, Speranţa Cliseru, Nicu Ciolan, Cristian Beu, Violeta Malaia.

Din Adunarea Generală a Acţionarilor vor face parte: Ardeleanu Mircea, Ciudomirov Mihai Anton, Florescu Adrian, Ţuţu Radu Cristian, Claudiu Catană.

Din Consiliul de administraţie al Companiei Municipale Energetica Servicii vor face parte: Sorin Chiriţă, Marius Coaje, Mihai Marinescu, Vasile Ardenel, Ardeleanu Georgiana, Cătălin Militaru şi Trifan Laura Mihaela.

Din Adunarea Generală a Acţionarilor vor face parte: Gheorghe Amzăr, Chirică Petre, Honorius Circa, Valeriu Şuhan, Voicu Ion Valentin, Florescu Adrian Constantin.

Consilierul municipal USR Roxana Wring a reproşat administratorului judiciar al RADET că în decurs de doi ani şi jumătate nu a venit cu un plan de restructurare a regiei şi a subliniat că partidul său susţine înfiinţarea „de la zero” a unei societăţi precum Termoenergetica, dar nu prin actualul proiect de hotărâre.

„Articolul 23 spune aşa: Compania Municipală Energetica Bucureşti SA continuă activitatea, conform tuturor hotărârilor CGMB, iar în anexa indicată este trecută şi hotărârea pe care Curtea de Apel Bucureşti a declarat-o ca fiind ilegală. Nu putem vota aşa ceva. De aceea, am propus retragerea proiectului de pe ordinea de zi de azi. Ne întâlnim săptămâna viitoare, îl formulăm în aşa fel încât să fie legal, (…) pentru că aşa nu facem decât să intrăm peste scurt timp, probabil, în alte probleme legale, juridice”, a declarat ea.

Liberalul Cristian Olteanu a subliniat că locuitorii Capitalei nu trebuie să plătească pentru greşelile administraţiei şi că datoria oamenilor politici este să vină cu soluţii.

„PNL are datoria să se gândească la bucureşteni, noi trebuie să îi salvăm pe oameni – nu salvez nici PSD, nici pe nimeni – dar noi trebuie să îi asigurăm pe bucureşteni că există în continuare termoficare în Bucureşti”, a spus el.

Potrivit consilierului PNL Cătălin Deaconescu, actuala administraţie se află „într-o situaţie limită”, din cauza „aroganţei, amatorismului şi autosuficienţei” de care a dat dovadă în aproape trei ani de mandat.

„Aţi înfiinţat Compania Energetica nelegal şi instanţa v-a spus asta, aţi dus RADET, fără să vă consultaţi, în insolvenţă şi, iată, în faliment şi datorită numirii unor oameni nepricepuţi la conducerea RADET. După doi ani şi jumătate, bucureştenii au avut parte în această iarnă de cele mai proaste servicii. Am avut peste 1.000 de avarii. (…) Vă avertizez că este doar o chestiune de timp până când o instanţă va spune că şi această hotărâre este nelegală”, a transmis el.

Consilierul municipal ALDE Claudiu Catană a anunţat că formaţiunea sa votează pentru înfiinţarea celor două companii, care permit continuarea furnizării serviciului de termoficare şi păstrarea locurilor de muncă pentru cei 3.000 de angajaţi ai RADET.

Lucian Iliescu (PMP) a declarat, la rândul său, că votează în favoarea proiectelor, dar a cerut asigurări „ferme” din partea primarului general şi a directorului RADET că bucureştenii vor avea căldură şi apă caldă, că nu se vor mai produce la fel de multe avarii ca în această iarnă, că vor fi reabilitate conductele şi că nu va fi indisponibilizat niciunul din angajaţii regiei.

Sorin Chiriţă, city manager, a explicat că decizia CGMB permite clarificarea situaţiei juridice a întregului sistem şi că „este absolut necesară o hotărâre pentru a preîntâmpina întreruperea serviciului de alimentare cu energie termică”.

„Decizia este în mâinile dumneavoastră. Legat de aspectele juridice invocate de către un anumit grup politic, aş vrea să precizez că au fost analizate toate aspectele juridice, inclusiv în ceea ce priveşte divizarea unei companii existente, chiar dacă există un act administrativ de înfiinţare asupra căruia există o decizie judecătorească. Articolul 238 din Legea 31/1990 defineşte foarte clar modalitatea de divizare şi de transfer a activităţii către noi companii înfiinţate. Chiar dacă această companie s-ar fi aflat în procedură de dizolvare, până la transmiterea patrimoniului către acţionar, se poate face divizarea şi transmiterea patrimoniului către noi companii, cu acelaşi acţionariat. Legea este clară. (…) Nu putem să ignorăm faptul că avem pregătite documentele pentru accesarea fondurilor europene”, a spus el.

Administratorul special al RADET, Alexandru Burghiu, a declarat că un vot negativ asupra proiectului din punct de vedere juridic nu ar însemna „sfârşitul” regiei în perioada imediat următoare, însă ar grăbi sfârşitul din punct de vedere tehnic.

„Avem deja probleme mari cu furnizorii. Un semnal pozitiv ar însemna un semnal bun în piaţă. Pe lângă investiţii, de care tot vorbim şi pe care PMB le poate face, noi avem în sarcină reparaţiile. (…) Ieri am primit primul refuz în baza unui acord-cadru încheiat recent şi mi s-a spus: ‘Nu vă vom furniza, pentru că nu avem certitudinea plăţii’. Cam aici mă situez eu”, a explicat Burghiu. 

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Aici poți vedea LIVE rezultatele de la BEC. Peste 800.000 de români s-au prezentat la vot. Update
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cum a izbucnit cel mai scurt război din istorie. Conflictul sângeros a durat numai 38 de minute
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriză colosală la ora 9:00. Cele 2 județe care s-au mobilizat masiv duminică dimineața, la urne
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Putin interzice adopția de copii ruși în țări unde tranziția de gen este legală
MediaFlux
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy