Potrivit primelor informaţii oferite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină în localităţile Malcoci, Nufăru şi Baia, acolo unde flăcările ameninţă să cuprindă mai multe gospodării.
„Salvatorii Stației de pompieri Babadag au fost solicitați să intervină în localitatea Baia, pentru limitarea efectelor unui incendiu de vegetație uscată și stuf. La fața locului incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 100 de hectare. Din cauza vântului, incendiul riscă să cuprindă și o gospodărie din apropiere”, informează Biroul de presă al ISU Tulcea.
La Sulina, flăcările, care au cuprins zeci de hectare de vegetaţie, ameninţă să ajungă şi la casele din localitate.