Casa fostului spion rus din acest oraş, în sud-vestul Angliei, este ultimul dintre cele 12 locuri care a fost minuţios curăţate.
Serghei şi Iulia Skripal au fost otrăviţi cu noviciok, un puternic agent neurotoxic, la 4 martie 2018. Ei au fost spitalizaţi în comă, după care şi-au revenit.
”Încheierea lucrărilor de curăţare pe Christie Miller Road, la Salisbury, marchează o etapă importantă în întoarcerea la normalitatea South Wiltshire, în urma josnicului atac cu agentul neurotoxic noviciok, anul trecut”, a anunţat Ministerul britanic al Mediului vineri.
Aproximativ 190 de membri ai armatei, susţinuţi de echipe de specialişti, au efectuat această activitate de decontaminare la Salisbury şi în comuna vecină Amesbury, unde o femeie a fost otrăvită mortal, în iulie.
Dawn Sturgess, în vârstă de 44 de ani, s-a stropt cu ceea ce credea că era un parfum, pe care i l-a oferit prietenul său, Charlie Rowley, care a ”găsit” şi ”luat” flaconul.
Charlie Rowley a fost spitalizat, la rândul său, timp de mai multe săptămâni, dar a supravieţuit.
LONDRA ACUZĂ MOSCOVA
În afară de casa familiei Skripal, banca pe care tatăl şi fiica sa au fost găsiţi inconştienţi, restaurantul Zizzi, pubul Mill şi centrul comercial The Maltings, unde aceştia s-au dus, dar şi casa poliţistului Nick Bailey – de asemenea expus agentului neurotixic – au fost decontaminate.
Casa lui Charlie Rowley, o farmacie şi Biserica baptistă din Amesbury au fost, de asemenea, curăţate.
Londra acuză Moscova că se află la oginea acestei otrăviri şi a emis un mandat european de arestare pe numele a doi ruşi, Aleksandr Petro şi Ruslan Boşirov – posibile psuedonime -, suspectaţi că au comis atacul şi prezentanţi drept membri ai serviciilor militare ruse de informaţii (GRU).