„Echipajul cursei OE de la Stansted la Viena a decis să întrerupă decolarea din cauza unor probleme la motor şi să-i debarce pe pasageri pe pistă, din motive de precauţie”, a transmis vineri seara pe Twitter compania Laudamotion. Pasagerii au fost duşi cu autobuzul la terminal, urmând să se îmbarce în alte curse.
Opt persoane au suferit răni uşoare, a menţionat un purtător de cuvânt al aeroportului.
Un pasager a relatat pentru Press Association că avionul a accelerat pe pista de decolare timp de circa 15 secunde, după care „s-a auzit un bubuit pe o latură a aeronavei, care s-a oprit”.
„A fost înspăimântător. Personalul striga ‘evacuaţi, evacuaţi’. Prietenul meu a deschis ieşirea de urgenţă şi am alunecat pe tobogane. Câţiva oameni în vârstă au căzut şi pompierii le-au acordat primul ajutor”, a povestit acesta.
Zborurile cu destinaţia Stansted au fost deviate temporar spre alte aeroporturi. Aeroportul a transmis pe Twitter în jurul orei 23.00 GMT că pista a fost redeschisă.