Un peşte neobişnuit a eşuat pe o plajă din California

Un peşte rar, de peste 2 metri, despre care se credea că trăieşte în emisfera sudică, a fost găsit pe o plajă din Santa Barbara, California, informează BBC.
Romania TV
02 mart. 2019, 12:08
Un peşte neobişnuit a eşuat pe o plajă din California

Apariţia acestui peşte – un exemplar de mola tecta, o varietate de peşte-lună – pe o plajă din emisfera nordică i-a intrigat pe oamenii de ştiinţă, care au încercat să găsească răspunsuri despre cum ar fi putut ajunge acesta atât de departe de habitatul său natural.

Neobişnuita creatură a fost descoperită de un stagiar al Universităţii din California pe o plajă a rezervaţiei naturale Coal Oil Point, fiind nevoie de câteva zile pentru ca specialiştii să poată identifica peştele – în condiţiile în care primul exemplar de mola tecta a fost descoperit abia în 2014.

Marianne Nyegaard, cercetătoarea care a găsit pentru prima dată un mola tecta şi a denumit această specie, a povestit că era să „cadă de pe scaun” când a văzut fotografiile cu exemplarul din California. „Când am văzut pozele, nu am avut nicio îndoială”, a declarat ea pentru CNN.

Peştii mola tecta sunt mai mari şi mai netezi decât alte specii de peşte-lună, putând cântări până la 2 tone.

Această specie trăieşte în general în apele din apropierea coastelor Australiei şi Noii Zeelande. Anul trecut, în luna septembrie, o altă varietate de peşte-lună şi-a făcut apariţia de două ori într-o săptămână în largul coastelor vestice ale Scoţiei. 

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Vacanță de coșmar pentru un român care a mers în Turcia. Ce a ieșit dintr-o bucată de pâine în timp ce mânca la restaurantul hotelului: ”Bătaie de joc pe banii tăi”
Capital.ro
Crește vârsta de pensionare. Ordin la Ministerul Muncii: Nu pedepsim femeile
Playtech.ro
Primul răspuns de la TAS în cazul Sabrinei Voinea. Nimeni nu se aștepta, detaliul ȘOC care schimbă totul
DailyBusiness
Atenție! Se schimbă radical vremea în următoarele 4 săptămâni!
Adevarul
EXCLUSIV. Dezvăluiri din dosarul morților suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”: „Practica era de a stabili cine trăiește și cine moare”
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Vama Niki din Macedonia, alternativă la Evzoni. Ce spun turiștii care au trecut pe acolo
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Pescobar va înnebuni! A fugit la Mykonos cu fostul iubit Mama copilului său l-a luat pe cameră pe 😮 😮 😮
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Tragedie în Portul Midia! Patru persoane și-au pierdut viața după ce o navă a fost cuprinsă de flăcări
Capital.ro
Se schimbă complet BANII VECHI. Anunț categoric privind trecerea la Euro: Nu e pozitiv
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta cumnată a lui Ilie Năstase arată senzațional la 43 de ani!
stirilekanald.ro
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care s-a împușcat în cap! S-a aflat ce durere îi apăsa sufletul
substantial.ro
Guvernul Federației Ruse alocă 220 de milioane de ruble pentru locuitorii regiunii Kursk afectați de incursiunea ucraineană
MediaFlux
RĂSTURNARE în ALEGERILE din SUA! ESTE OFICIAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!