CLASA PREGATITOARE 2019. Încep înscrierile în clasele primare. Tot ce trebuie să ştiţi

Prima etapă din procesul de completare şi depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învăţământul primar începe luni şi se va încheia în 22 martie.
Alina Costache
04 mart. 2019, 04:07
CLASA PREGATITOARE 2019. Încep înscrierile în clasele primare. Tot ce trebuie să ştiţi

Luni începe prima fază a înscrierilor în învățământul primar. Părinții trebuie să completeze și să depună cererile necesare, iar stabilirea listelor se va face abia în 22 martie.

„Părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali pot completa cererea-tip de înscriere online sau la secretariatul unităţii de învăţământ în care se doreşte înscrierea copilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Validarea cererii-tip este obligatorie şi se realizează în unitatea de învăţământ în care se doreşte înscrierea, în prezenţa părintelui şi a unui membru al comisiei (cel puţin), zilnic, între orele 8 – 18:00 (luni-vineri)”, a anunţat Ministerul Educaţiei.

În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, pot fi înscrişi dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean/al Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE) în perioada 26 februarie – 20 martie.

Fiecare unitate de învăţământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligaţia să instituie, cu caracter informativ, Ziua porţilor deschise, în intervalul 26 februarie – 9 martie. De asemenea, fiecare unitate de învăţământ, trebuie să afişeze numărul de clase pregătitoare care vor funcţiona în anul şcolar 2019-2020.

Aceste informaţii, precum şi circumscripţiile şcolare, perioada de desfăşurare a evaluării dezvoltării psihosomatice şi adresele unităţilor/instituţiilor în care se desfăşoară evaluarea psihosomatică trebuie afişate şi pe site-urile inspectoratelor şcolare judeţene/pagina web a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, respectiv pe site-urile unităţilor de învăţământ.

Fiecare locuinţă este arondată unei unităţi de învăţământ din proximitate – şcoala de circumscripţie. Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripţiilor. Nu în ultimul rând, inspectoratele şcolare vor soluţiona orice situaţie legată de înscrierea în învăţământul primar, în interesul educaţional al elevului.

Inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ au şi misiunea de a asigura permanent, corect şi cât mai rapid, informarea şi consilierea părinţilor pe tema prevederilor legale şi ale metodologiei de înscriere.

A doua etapă de completare/depunere a cererilor-tip de înscriere este programată între 2 şi 8 aprilie şi se adresează copiilor care nu au fost înscrişi/nu au participat în prima etapă, cererile fiind completate din nou, în funcţie de locurile disponibile.

„Reamintim faptul că învăţământul primar este primul ciclu din învăţământul obligatoriu şi cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I – IV. Numărul de locuri alocate, prin cifra de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare în învăţământul de stat, este cel puţin egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurându-se, astfel, şcolarizarea tuturor copiilor”, precizează Ministerul Educaţiei.

CARE SUNT PAȘII ÎNSCRIERII

Părintele poate opta: 

  1. pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este automat înscris.
  2. pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a criteriilor specifice de departajare.

NOTĂ: părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere

UNDE VOR AVEA LOC ÎNSCRIERILE?

  • La școala la care părintele doreşte înscrierea copilului.
  • Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi validate direct la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului.
  • Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi online (procedura va fi disponibilă începând cu data de 4 martie), dar după completarea acestora, părinții trebuie să meargă la unitatea de învăţământ în care doresc înscrierea copilului pentru validarea cererii.

CARE SUNT ACTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE?

  • Cerere-tip de înscriere
  • Copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului
  • Copie şi original al certificatului de naştere al copilului
  • Copie a documentului care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare (acolo unde este cazul).
  • Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).

CARE ESTE CALENDARUL DE COMPLETARE/DEPUNERE A CERERILOR?

  • Completarea și depunerea cererilor va avea loc în două etape. La etapa a doua participă doar cei care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă.

A. Prima etapă: 4 – 22 martie

– de luni până vineri, între orele 8:00 – 18:00

– părinţii pot fi programaţi pentru înscriere de către unitatea de învăţământ.

  • 29 martie: afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare a listei copiilor înscrişi după prima etapă

B. A doua etapă: 2 – 8 aprilie

  • Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă.
  • Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor rămase disponibile, după fiecare etapă de înscriere.
  • 11 aprilie: afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare a listei copiilor înscrişi după a doua etapă

ZIUA PORȚILOR DESCHISE ÎN ȘCOLI

Școlile organizează în perioada înscrierilor Zilele porților deschise pentru părinții care vor să stea de vorbă cu învățătorii, care vor să vadă clasele și să conoască personalul școlii. Pentru București, programul zilelor deschise este acesta. (Aici găsiți lista Inspectoratelor școlare, cu adrese fiecăruia, iar pe portalurile acestora puteți găsi programul zilelor deschise, dar și detalii despre înscrierea în clasa pregptitoare pentru fiecare județ în parte) Din listă părinții pot afla și dacă în școală funcționează programul Școală după școală, dar și dacă școala are sau nu semi-internat.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu SGR în zonele rurale. Decizia se aplică în toată țara și oamenii care stau la curte vor beneficia din plin
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI