Mită de 1,6 miliarde de lire sterline pentru creşterea economică a comunităţilor ce susţin ieşirea Marii Britanii din UE

Premierul britanic Theresa May va prezenta luni un plan de investiţii în valoare de 1,6 miliarde de lire sterline pentru stimularea creşterii economice în comunităţile care susţin Brexit-ul, despre care miniştrii afirmă că nu reprezintă o mită pentru a obţine sprijin în parlament pentru acordul ei cu UE. 
Iulian Tudor
04 mart. 2019, 09:23
Mită de 1,6 miliarde de lire sterline pentru creşterea economică a comunităţilor ce susţin ieşirea Marii Britanii din UE

Aşa-numitul „The Stronger Towns Fund”, din care unele detalii au apărut în presă luna trecută, este văzut de mulţi drept o parte integrantă a eforturilor lui May de a obţine sprijin pentru acordul ei de Brexit de la parlamentarii de opoziţie laburişti care reprezintă zone în special din nordul Angliei care au votat puternic în favoarea părăsirii UE.

Marea Britanie urmează să părăsească blocul comunitar la sfârşitul lunii, iar May, al cărui acord de Brexit cu Bruxellesul a fost respins de o largă majoritate în ianuarie, a promis parlamentului că va avea ocazia să voteze asupra unui acord revizuit până la 12 martie, informează Agerpres.

Guvernul a precizat că fondul va fi îndreptat spre locuri care nu au beneficiat în mod echitabil de prosperitatea ţării şi va fi folosit pentru crearea de noi locuri de muncă, instruirea oamenilor şi stimularea activităţii economice.

„Comunităţi din întreaga ţară au votat pentru Brexit ca o expresie a dorinţei lor de a vedea schimbare; aceasta trebuie să fie o schimbare în bine, cu mai multe oportunităţi şi un control mai mare”, a precizat May într-un comunicat. „Aceste oraşe au o moştenire glorioasă, un potenţial uriaş şi, cu ajutorul adecvat, un viitor strălucit înainte”, a adăugat ea, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt pe probleme financiare al Partidului Laburist, John McDonnell, a spus că fondul este „mită pentru Brexit”.

Citeşte şi Brexitul ar putea fi amânat mai multe luni

„Acest fond pentru oraşe arată disperarea unui guvern redus la mituirea membrilor parlamentului pentru a vota pentru legislaţia sa esenţială şi distructivă privind Brexit-ul”, a precizat el într-un comunicat.

Cu toate acestea, ministrul pentru comunităţi James Brokenshire a spus că banii care vor fi alocaţi nu au legătură cu sprijinul pentru acordul de Brexit, potrivit Agerpres.

„Finanţarea există indiferent de rezultat”, a declarat el pentru postul de radio BBC când a fost întrebat dacă banii reprezintă o mită. „Evident, vrem să vedem un acord votat. Dar nu, nu există nicio condiţionalitate în acest sens”, a adăugat el.

Un miliard de lire sterline a fost deja alocat, peste jumătate din această sumă ajungând la oraşe din nordul Angliei. Alte 600 de milioane de lire sterline vor fi disponibile pentru comunităţile din întreaga ţară care pot concura pentru aceşti bani, a precizat guvernul, informează Agerpres.

Criticii susţin că fondul, când este împărţit între un număr mare de oraşe, nu va furniza localităţilor prea mulţi bani, nici nu va compensa ce au pierdut ca urmare a reducerilor de cheltuieli ale guvernului din ultimii ani.

Brokenshire nu au spus câte oraşe ar putea beneficia de finanţare din acest fond, dar a precizat că banii ar putea aduce „transformări profunde”. „Fondul poate face diferenţa în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă, instruirea oamenilor şi schimbarea vieţilor oamenilor într-o economie pozitivă modernă”, a mai spus el.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Ceaiul bogat în vitamina K care te ajută să ții glicemia sub control. Mulți care suferă de diabet nu știu de el
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
În sfârșit, ninge și la București. Iarna pune stăpânire pe jumătate din țară
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
În SUA, teoria conspirației despre „dârele chimice” capătă avânt pe fondul dezbaterilor despre geoinginerie
MediaFlux
MOȚIUNE de DESTITUIRE a PREȘEDINTELUI! CRIZĂ politică fără PRECEDENT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)