Deputaţii şi senatorii liberali poartă o banderolă albă în semn de solidaritate cu protestul magistraţilor.
„Am recomandat reprezentanţilor PNL, în special parlamentarilor, europarlamentarilor, ca astăzi să purtăm aceste banderole în semn de solidaritate cu protestul magistraţilor împotriva OUG 7, pentru că astăzi va avea loc un protest amplu în foarte multe Parchete, în foarte multe judecătorii, tribunale, iar mesajul nostru este unul de solidaritate şi de susţinere a revendicărilor legitime ale magistraţilor, mai precis abrogarea OUG 7 şi desfiinţarea acestei Secţii speciale de investigare a infracţiunilor realizate de magistraţi care a căpătat aspectul unui pluton de execuţie al magistraţilor independenţi, în care comanda foc o dă ministrul Justiţiei la ordinul lui Dragnea”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.