„Din postura de purtător de cuvânt al PSD şi consilier onorific pe transporturi, ceea ce dumnealui (Klaus Iohannis – n.r.) nu şi-a dorit sub nicio formă să ajung acolo (la conducerea Ministerului Transporturilor – n.r.), îl asigur pe domnul Klaus Iohannis că voi fi foarte vizibilă în perioada următoare”, a spus Olguţa Vasilescu la Parlament.
Întrebată dacă preşedintele Klaus Iohannis i-a făcut un bine prin faptul că a refuzat de mai multe ori numirea sa în funcţia de ministru al Transporturilor, ea a răspuns: „Nu cred că s-a gândit la persoana mea sincer când a făcut asta, cred că s-a gândit doar la campania lui electorală”.
Citeşte şi: Olguţa Vasilescu: Liviu Dragnea pleacă cu prima şansă de a deveni candidat al PSD la prezidenţiale
Lia Olguţa Vasilescu a afirmat că în următoarea perioadă va ocupa funcţiile de consilier onorific pe transporturi al premierului Viorica Dăncilă, purtător de cuvânt al PSD, secretar al Camerei Deputaţilor.
Ea a explicat, în legătură cu preluarea funcţiei de purtător de cuvânt al PSD, că a avut o discuţie cu conducerea partidului. „Am avut o discuţie înainte. Eu am şi spus-o că în momentul în care nu mai am presiunea actului de guvernare, în sensul că am de condus un minister, care este suficient de greu, vreau să mă implic mai mult în viaţa de partid”, a afirmat Olguţa Vasilescu.