Judecătoarea Luciana Mera face parte din completul de cinci judecători de la Instanţa supremă care judecă dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu.
Completul este format din judecătoarele Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera şi Rodica Aida Popa.
Din septembrie 2018, când a intrat în faza de apel, dosarul a fost amânat pe parcursul a cinci termene de judecată, în urma controverselor privind constituirea completurilor de cinci judecători de la ICCJ.