”După părerea mea, moţiunea de astăzi a fost un exerciţiu politic, a avut un evident caracter politic. Multe dintre informaţiile cuprinse acolo nu erau documentate”, a declarat,marţi seară, Tudorel Toader, la finalul dezbaterii moţiunii ”Tudorel Toader şi PSD-ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie!”, iniţiată de PNL şi USR.
Întrebat despre declaraţia lui Florin Iordache, potrivit căreia, în PSD, dacă ai greşit ”demisionezi sau eşti remaniat”, Toader a spus: ”A zis că la noi în partid există… adică la dânşii în partid, dar sunt mai mulţi acolo. Îs mai mulţi, nu e numai el. S-au făcut doi ani de când sunt ministru. Este o experienţă interesantă, am valorificat cunoştinţele pe care le-am dobândit ca judecător constituţional, am îndeplinit obligaţiile de ministru cu bună credinţă”, scrie News.ro.
Întrebat despre remaniere, Toader a afirmat că-şi va face treaba până în ultima zi de mandat.
”Am mai declarat şi nu este nimic nou. Dacă se va hotărî remanierea mea, vom respecta decizia luată, urmând procedurile legale şi îmi voi îndeplini obligaţia până în ultimul minut când apare în Monitorul Oficial numele următorului ministru al Justiţiei care trebuie să vină la minister, să facem o procedură de predare-primire documente, până la sigiliu”, a mai spus ministrul Justiţiei.
De asemenea, întrebat despre demisie, Toader a spus: ”Dacă nu ai capacitatea să îţi îndeplineşti misiunea pe care o ai, te duci acasă. Trebuie să faci distincţie între competenţele legale pe care le ai de îndeplinit, să ai puterea să ţi le îndeplineşti şi atâta tot”.
Deputatul PSD Florin Iordache l-a criticat, marţi, în plenul Camerei, pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, cerându-i să spună când dă ordonanţa de urgenţă pentru modificarea codurilor penale şi pentru revizuirea sentinţelor date de completurile de 5 judecători şi a precizat că, în PSD, atunci când ai greşit demisionezi sau eşti remaniat.