Ovidiu Herea a venit la Viitorul dupa ce a refuzat o oferta de a-si prelungi contractul cu Concordia Chiajna.
„Am avut o perioada, dupa ce am plecat de la Viitorul, in care am vrut sa o termin cu fotbalul. Am fost foarte dezamagit. Am jucat doar sapte partide. Mi s-a parut nedrept cam tot ce mi s-a intamplat, nu neparat ca am avut evolutii extraordinare… Dar, cand iei un jucator la 32 de ani… Am jucat sapte meciuri si dupa sapte meciuri spui: nu mai avem nevoie de tine, ne bazam pe tineri!
Ok, dar macar nu ne mai luai de acolo. Aveam discutii cu cei de la Chiajna sa prelungesc contractul. Cei de la Viitorul m-au sunat, m-am dus cu inima deschisa si dupa trei luni sa spui ca nu mai e nevoie de mine… A fost o dezamagire mare, mai ales ca eu, pe unde am fost, am fost serios, am jucat meci de meci. Daca ne uitam in spate, la Sion, Skoda, Pandurii, am jucat meci de meci.
Preferam ca Hagi sa-mi spuna acest lucru in fata. Eu am plecat cand s-a incheiat perioada de transferuri, am stat acasa trei luni de zile. Dezamagirea a fost foarte mare, in acel moment am vrut sa ma las. Iasko mi-a spus. Am vorbit si cu Hagi, cu toata lumea din club. Nu m-am lamurit, a fost decizia lor, dar lucrul asta m-a deranjat, pentru ca putea sa ma lase daca stia ca nu e nevoie de mine si de Marius Constantin, sa nu ne cheme pentru cateva luni. Dar e vorba si despre respect. Cand iei un jucator la 32 de ani, nu poti sa-l iei asa si sa-l arunci ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Putea sa zica sa stau pana in iarna, nu era vorba despre bani, ci doar despre aceasta situatie”, a declarat Ovidiu Herea la ProSport LIVE.
GICĂ HAGI a rupt relaţiile cu FRAŢII BECALI. Motivul pentru care nu au mai vorbit de 4 ANI
Dupa o perioada in care a stat departe de fotbal, Ovidiu Herea a ajuns la CS Balotesti, iar acum joaca pentru Metaloglobus, in Liga 2.