Ministrul Transporturilor anunţă prima demitere: „Îl vom lăsa să doarmă în continuare”

Directorul general al CFR Călători, Leon Bărbulescu, va fi înlocuit din funcţie, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Ionela Marcu
09 mart. 2019, 13:53
Ministrul Transporturilor anunţă prima demitere:

Ministrul Transporturilor a declarat în cadrul unei conferințe de presă că îl va demite pe Leon Bărbulescu, directorul general al CFR Călători. Decizia vine după ce directorul a demonstrat că nu cunoaşte nici bugetele de care dispune, nici proiectele pe care trebuie să le implementeze şi a afirmat în direct, după deraierea unui tren, că tocmai a fost trezit din somn.

„Ministrul Transporturilor nu poate interveni să dea afară un director de la o companie care este guvernată de OUG 109 (privind guvernanţa corporativă în întreprinderile de stat – n.r.). Eu am avut discuţii cu reprezentantul AGA, mi-am arătat nemulţumirea vizavi de activitatea domnului director de la CFR Călători, m-am supărat pe domnul director că s-a antepronunţat dinainte ca cei de la AGIFER să spună care au fost cauzele deraierii şi pentru faptul că dânsul, în momentul în care a intrat în direct – şi aici felicit jurnaliştii – a demonstrat că avem un director care ne spune că trebuie să facem lucrurile ca să fie bine, să nu fie rău şi că este trezit din somn. Atunci avem o problemă. Nu ştie ce buget, nu ştie ce proiecte are, nu ştie nimic. Pe mine asta m-a deranjat”, a spus Cuc.

În urmă cu o săptămână, trei trenuri au deraiat în aceeaşi zi, iar vineri seară acelaşi lucru s-a întâmplat cu o altă garnitură de călători, blocând circulaţia feroviară în judeţul Bistriţa-Năsăud.

 

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Ordin UE pentru românii cu cont la bancă. Decizia valabilă din 17 iulie pentru cine transferă bani
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Președintele Biden testat Pozitiv pentru Covid-19. Cum Influențează Situația Politică
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mega-scandal la 'Insula Iubirii'! Dezvăluiri terifiante despre Cornel: 'O bătea golănește pe Ada!' 😲 ⤵️
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Se dă ordin în România. Obligatoriu pentru proprietarii de bloc cu centrale termice
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Detectarea fosfinei și amoniacului pe Venus sugerează posibilitatea existenței vieții
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'