Nicuşor Constantinescu află pentru o săptămână dacă va fi eliberat condiţionat

Tribunalul Constanţa a amânat cu o săptămână pronunţarea în cazul cererii de liberare condiţionată depusă de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal, decizia instanţei urmând să fie definitivă. DNA a cerut ca cererea să fie respinsă, deoarece Constantinescu nu a prezentat dovezi temeinice de îndreptare, iar avocatul său a solicitat în cazul în care cererea nu fi acceptată atunci să fie micşorată perioada de la care el mai poate formula o asemenea solicitare, de la cinci luni la două luni.
Romania TV
11 mart. 2019, 14:11
Nicuşor Constantinescu află pentru o săptămână dacă va fi eliberat condiţionat

Tribunalul Constanţa a judecat, luni, contestaţia depusă de Nicuşor Constantinescu la decizia Judecătoriei Medgidia de respingere a cererii de liberare condiţionată.

Avocatul fostului preşedinte al CJ Constanţa, Ingrid Mocanu, a cerut în faţa instanţa ca judecarea acestei contestaţii să fie amânată până când Tribunalul Constanţa se va pronunţa pe cererea de contopire a celor două pedepse definitive primite de Nicuşor Constantinescu, cea în dosarul Centrului Militar Zonal şi cea în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia, ambele de câte cinci ani de închisoare.

Judecătoarea Mihaela Vlăsceanu a respins această solicitare, argumentând că judecata cererii de contopire s-ar putea prelungi ceea ce ar duce la tergiversarea acestui dosar.

Apoi, apărătoarea lui Nicuşor Constantinescu a formulat o cerere de recuzare a completului, precizând că această judecătoare s-ar fi pronunţat pe o cerere de revizuire a dosarului Centrului Militar Zonal.

Judecătoarea a spus că a formulat cerere de abţinere în acest dosar, având în vedere că ar fi fost implicată într-o altă decizie care îl viza pe Nicuşor Constantinescu, dar aceasta a fost respinsă.

În cele din urmă s-a trecut la judecată pe fond a contestaţiei, iar în cazul în care cererea de recuzare va fi admisă atunci un alt complet va analiza această solicitare. 

Procurorul DNA Nadia Zlate a solicitat în faţa instanţei respingerea contestaţiei lui Nicuşor Constantinescu, pentru că nu a dat dovezi temeinice de îndreptare şi că liberarea condiţionată este vocaţie, nu un drept, reamintind că fostul preşedinte al CJ Constanţa a avut patru sancţiuni disciplinare în perioada de detenţie şi doar două recompense.

Procurorul DNA a precizat că în cuvântul avut în faţa Judecătoriei Medgidia Nicuşor Constantinescu a spus că este deţinut politic deoarece a fost condamnat când era preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa şi că fapta pentru care a fost trimis la închisoare reprezintă o contravenţie, iar prin aceste declaraţii el nu înţelege rolul pedepsei primite.

Avocatul Ingrid Mocanu a precizat că Nicuşor Constantinescu nu a putut primi mai multe recompense deoarece nu poate participa la activităţile sportive din cadrul penitenciarului din cauza stării sale de sănătate. Astfel, apărătoarea sa a afirmat că el se deplaseaza cu dificultate, cu ajutorul unei cârje. De asemenea, ea a mai spus că Nicuşor Constantinescu suferă de cancer şi că speranţa de viaţă primită de medicii americani care l-au operat în 2014 a fost de cinci ani. 

Ingrid Mocanu a mai precizat că în cazul în care instanţa respinge cererea atunci să ia în calcul micşorarea perioadei la care Nicuşor Constantinescu poate formula o nouă cerere de liberare condiţionată, de la cinci luni, cât a stabilit Judecătoria Medgidia, la două luni.

Tribunalul Constanţa a amânat pronunţarea în acest dosar pentru data de 18 martie. Decizia instanţei va fi definitivă.

Judecătoria Medgidia a respins, pe data de 23 ianuarie, cererea lui Nicuşor Constantinescu de liberare condiţionată.

Nicuşor Constantinescu este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa execută, din 29 iunie 2016, o pedeapsă de cinci ani de închisoare, primită după ce Curtea de Apel Constanţa l-a găsit vinovat de abuz în serviciu.

În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, el a iniţiat două proiecte de hotărâre, adoptate apoi de plen, prin care era evacuat Centrul Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, ambele fiind anulate de instanţă. De asemenea, instanţa a considerat că el nu a asigurat o finanţare corespunzătoare pentru Centrul Militar Zonal în perioada 2009 – 2013.

De asemenea, Nicuşor Constantinescu a mai primit o condamnare definitivă, tot de cinci ani de închisoare, din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia.

El mai are şi alte condamnări în prima instanţă şi alte dosare în care este judecat pe fond.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
O nouă sărbătoare legală în luna februarie. Alte zile libere ar putea fi însă eliminate
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cel mai controversat film al anului. Actriță transgender, în rolul lui Dumnezeu
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Program STB de Paște 2025. Cum circulă autobuzele, troleibuzele și tramvaiele în noaptea de Înviere
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ucraina a semnat! Trump a primit ce și-a dorit
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai