Rezultate Simulare Evaluarea Națională Edu.ro. Conform calendarului aprobat de Ministreul Educației, rezultatele de la simulare vor fi afișate pe data de 22 martie. Acestea vor fi apoi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învatamânt în care elevii susţin simularea.
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învaţamânt prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Mai mult decât atât, anul acesta, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.
În premieră, la simularea Evaluării Naţionale participă şi elevii clasei a VII-a. În total, erau 350.000 de elevi înscrişi în clasele VII-VIII la începutul anului şcolar 2018-2019.
Ministerul Educației susține că rolul acestor simulări, atât la elevii de a VII-a, cât și la cei de a VIII-a este acela ca elevii să se familiarizeze cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie, se arată pe Edu.ro.